La negocierile care au avut loc zilele trecute la Moscova între experţii ruşi şi moldoveni nu s-a decis reluarea exporturilor
Negocierile care au avut loc zilele trecute la Moscova între experţii ruşi şi moldoveni nu s-au soldat cu decizia de reluare a exporturilor de vinuri moldoveneşti în Rusia, scrie presa rusă, citată de Info-Prim Neo.
Potrivit "Роспотребнадзор" şi Agenţiei Agroindustriale „Moldova-Vin”, consultările bilaterale vor mai continua în timpul apropiat. Deocamdată este devreme de vorbit despre data finalizării consultaţiilor, a spus medicul şef sanitar al Rusiei Ghenadi Onişcenko, menţionând că în timpul apropiat, după consultări suplimentare, dar principiale, partea rusă va trimite în Moldova experţi ruşi care la faţa locului vor face o evaluare „civilizată”.
Onişcenko a recunoscut că RM a ţinut cont de cerinţele părţii ruse şi a intensificat controlul intern al calităţii producţiei vinicole,
transmite agenţia rusă Interfax. Potrivit oficialului, nu se cereau schimbări de principiu, ci doar o respectare strictă a disciplinei tehnologice, stoparea fabricării produselor falsificate şi ignorării calităţii. Potrivit lui, partea moldovenească deja a întreprins măsuri pentru a face regulă în acest sens.
Onişcenko a mai menţionat că după analiza dosarelor depuse de cele 35 de companii moldoveneşti au fost selectate doar 10, fără să facă publică lista acestora. Analiştii ruşi presupun că din aceasta ar putea face parte fabrici de vinuri cu renume internaţional - "Acorex Wine Holding", "Milestii Mici", "Dionysos-Mereni" etc.
Potrivit publicaţiei ruse „Gazeta”, reîntoarcerea producţiei moldoveneşti pe piaţa Rusiei îi va costa mult atât pe producători, cât şi pe consumatori. „Este clar că moldovenii vor trebui să cheltuiască serios pentru o nouă pătrundere pe piaţa rusă. Ultima jumătate de an a arătat că nişa „moldovenească” a fost ocupată de vinuri de o calitate net superioară”, consideră Grupul de audit şi consulting „Finexpertiza”, menţionând că moldovenii vor trebui să revină pe piaţa rusă cu vinuri de o calitate indiscutabilă.
Cu toate acestea, sursele citate spun că producătorii moldoveni vor trebui să utilizeze preţuri de „dumping”. După calculele participanţilor de pe piaţă, preţul mediu cu amănuntul pentru o sticlă de vin moldovenesc va constitui circa 150-200 de ruble (6-8 USD).
Totodată, unii participanţi de pe piaţă consideră că aceste măsuri ar putea fi insuficiente în condiţiile în care reţelele comerciale din Rusia nu vor primi cu mare bucurie noutatea despre revenirea vinurilor moldoveneşti. Reticenţa ruşilor este explicată de teama asumării riscurilor din cauza lipsei de garanţii că, după un anume timp, în producţia vinicolă moldovenească nu vor fi din nou descoperite pesticide.