O expoziţie de podoabe purtate de strămoşii neamului moldovenesc a fost vernisată joi, 25 decembrie, la Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei. Expoziţia, care este organizată cu ocazia aniversării a 25-a de la fondarea muzeului, va fi deschisă pentru vizitatori până în luna martie 2009. Potrivit cercetătorului ştiinţific superior din cadrul muzeului, Natalia Mateevici, în cadrul expoziţie sunt vernisate circa 850 de piese. „Piesele în cauză iniţial erau considerate amulete, semne distinctive care care arătau rolul persoanei în societate. Mult mai târziu, ele devin podoabe, fiind purtate atât de femei, cat şi de bărbaţi. Oamenii primitivi făceau podoabe din oase de animale, din scoici, iar cele mai vechi mărgele expuse la expoziţie au peste 20 mii de ani şi sunt făcute din scoici fosile”, a precizat pentru Info-Prim Neo Natalia Mateevici. Expoziţia include piese din aur, argint: inele, cercei, braţări, mărgele, coliere, dar şi nasturi, agrafe de păr, piepteni, oglinzi. De asemenea sunt expuse catarame executate din diverse materiale: os, aramă, scoici, sticlă, pastă sticloasă, bronz, fier, pietre semipreţioase. Printre piesele de rezistenţă ale expoziţiei pot fi menţionate piesele de podoabă din pastă, aramă, coral, scoici, fosile şi aur, provenite din înmormântarea eneolitică de la Giurgiuleşti şi piesele din aur şi argint din tumulii scitici situaţi pe ambele maluri ale Nistrului, printre care şi renumitul torqves din aur cu greutatea de circa 800 grame şi titlul 958 al aurului. La fel la prima prezentare în public este şi tezaurul de piese din aur de la Mocra, aparţinând triburilor sarmaţilor. Alături de piesele din perioada preistorică şi antică un loc aparte în expoziţie îl ocupă colecţiile de podoabe medievale, piesele din argint de la Echimauţi, Alcedar, Giurgiuleşti, de la Saharna Veche, Cricova.