Icoana şi chivotul cu moaştele Sfântului Mare Mucenic Pantelimon vor fi aduse spre închinare la Mănăstirea Ciuflea din capitală. Mitropolia Moldovei informează că sfinţeniile vor fi aduse duminică, 15 martie, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Mitropolit Vladimir, transmite IPN.
Sfinţeniile vor fi întâmpinate la 16.00, după care va fi oficiată slujba Vecerniei şi cea a Pasiei. Icoana şi sfintele moaşte se vor afla în incinta Mănăstirii Ciuflea până în data de 22 martie.
Sfântul Mare Mucenic şi tămăduitor Pantelimon a trăit între anii 275 - 303 d. Hr. A pătimit şi a fost martirizat în timpul marii persecuţii a creștinilor, ordonată de împăratul Diocleţian. Este considerat ca fiind ocrotitor al medicilor şi tămăduitor al bolnavilor.
Mitropolia mai informează că pe data de 18 martie, după Săvârşirea Sfintei Liturghii, va fi oficiată slujba Sfântului Maslu.