La mai multe instituţii de învăţământ au apărut fisuri ca urmare a cutremurului

Pe clădirile mai multor instituţii de învăţământ din capitală au apărut fisuri ca urmare a cutremurului din noaptea trecută. Într-o grădiniţă din sectorul Centru s-a spart un geam, iar în alta, din sectorul Botanica, într-o aripă va fi restricţionat accesul copiilor. Datele au fost prezentate, sâmbătă, la şedinţa pentru Situaţii Excepţionale organizată la Primăria capitalei, transmite IPN.

Viorica Negrei, șefa-adjunctă a Direcţiei educaţie tineret şi sport, a declarat că o situație mai gravă se atestă în cazul Liceului „B.P. Hasdeu”, unde s-a produs o fisură mai mare. Aici urmează să se deplaseze experţi care vor decide dacă permit sau nu accesul elevilor. De asemenea, la grădiniţa nr. 89 din sectorul Botanica, unde au fost constate mai multe deteriorări, urmează să intervină experții.

Șeful Direcţiei situaţii excepţionale, Vitalie Grabovschi, a notat că acest cutremur este cel mai puternic resimţit la Chişinău de la 1990 încoace. La numerele de urgenţă au apelat mai multe persoane pentru a se informa ce să facă în caz că vor exista replici ale cutremurului.

Şeful adjunct al Direcţiei sănătate, Constantin Râmiş, a declarat că persoane rănite nu sunt, dar populaţia a acuzat stări de frică. La Spitalul municipal numărul 1 s-au adresat mai multe femei însărcinate care s-au simţit rău ca urmare a emoţiilor trăite.

Primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, a concluzionat că pagube esenţiale nu sunt. Edilul a solicitat direcţiilor să verifice obiectivele pe care le au în gestiune şi să înlăture problemele depistate. Un raport final va fi prezentat la ședința operativă de luni.

Cutremurul din noaptea spre 24 septembrie a avut o magnitudine de 5,8 grade pe scara Richter şi o intensitate de 5 grade pe tot teritoriul Republicii Moldova la o scară din 12 grade. Cutremurul s-a produs la ora 02.11, în regiunea Vrancea, România, la adâncimea de 82 de kilometri. Ultimul seism comparabil ca intensitate a avut loc în noiembrie 2014, când s-au înregistrat 5,7 grade pe scara Richter.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE