Premierul Ion Chicu susține că la Kiev au fost agreate toate aspectele legate de asigurarea cu gaze naturale a Republicii Moldova prin intermediul traseelor alternative. „Partea ucraineană ne-a asigurată că este gata să ne ofere gaze naturale și energie electrică după 1 ianuarie, în cazul în care vreo una din scheme de furnizare nu funcționează”, a declarat premierul în cadrul unei ședințe convocate vineri la Guvern, transmite IPN.
„Remarc aici că noi, după discuția de ieri, continuăm să rămânem optimiști că Rusia și Ucraina vor ajunge la o înțelegere în ceea ce privește tranzitarea gazelor și noi vom primi gaze naturale pe traseul comun. Dar ceea ce am discutat ieri la Kiev sunt scenariile de rezervă, inclusiv furnizarea gazelor prin regim revers. Erau necesare să fie semnate mai multe contracte. Avem toată susținerea din partea Ucrainei pentru a finaliza acest proces în termene cât mai restrânse”, a notat șeful cabinetului de miniștri.
„Într-un regim excepțional, țara vecină este gata să ne ofere gazul respectiv. Eu sunt sigur că noi nu o să ajungem la acest scenariu, dar vreau să afirm încă o dată și să constat cu satisfacție că vecinul nostru, Ucraina, este gata să ofere această asistență”, a mai spus Ion Chicu.
Contractul privind tranzitarea gazului rusesc prin teritoriul Ucrainei expiră pe 31 decembrie.