La întocmirea listelor electorale pentru alegerile locale generale din 2007, vor fi utilizate programe computerizate de acces la Registrul de stat al populaţiei

Administraţiile publice locale şi comisiile electorale din teritoriu vor avea posibilitatea accesării electronice a informaţiei din Registrul de stat al populaţiei pentru optimizarea întocmirii listelor electorale în vederea alegerilor locale generale din 2007. În cadrul unei întruniri de marţi, 28 februarie, a conducerii Comisiei Electorale Centrale (CEC) cu secretarii consiliilor locale, s-a dispus că, la cererea comisiilor electorale de circumscripţie, vor fi instalate programe computerizate de acces la informaţia privind evidenţa cetăţenilor cu drept de vot. Şeful Direcţiei generale administrarea resurselor informaţionale din cadrul Ministerului Dezvoltării Informaţionale (MDI), Vasile Ciornâi, a menţionat pentru Info-Prim Neo că pentru instalarea unui program de acces va fi încheiat un contract, în care vor fi stipulate prevederile legale în baza cărora persoanele responsabile vor avea dreptul de acces, precum şi volumul de informaţie posibil de accesat. De asemenea, vor fi stabilite norme privind confidenţialitatea informaţiei, folosirea ei numai în scopuri de serviciu etc. Programul de acces va fi prevăzut pentru 24 de ore, 7 zile în săptămână şi pe durata întregului an. Ciornâi a specificat că Registrul de stat al populaţiei în varianta electronică a fost creat în 1995. Programele de acces la informaţia din registru au existat în mai multe versiuni, începând cu anul respectiv. Însă, din anul 2001, au fost instalate astfel de programe şi la 15 Consulate ale Republicii Moldova, fiind facilitată identificarea persoanei, spre exemplu, în cazul pierderii paşaportului. De asemenea, de la începutul anului 2005, programe de acces au fost instalate în preturile de sector din municipiul Chişinău pentru activitatea autorităţilor electorale în timpul alegerilor locale pentru funcţia de primar al municipiului Chişinău. Şeful Direcţiei generale de documentare a populaţiei din cadrul MDI, Grigori, Iovu, a informat că în timpul apropiat vor fi transmise în teritoriu listele persoanelor care nu deţin buletine de identitate. Respectivii alegători, potrivit sursei citate, constituie circa 7 la sută din totalul persoanelor incluse în listele electorale. Ei se prezintă la vot cu paşapoarte de tip sovietic, certificat forma 9, sau paşapoarte speciale de tip sovietic, eliberate pe termen nelimitat celor care, din motive religioase, nu au dorit să deţină buletine de identitate. În acest context secretarul CEC, Iurie Ciocan, a menţionat că respectivele persoane ar trebui să fie contactate prin diverse forme, pentru a-i interesa în vederea obţinerii buletinelor de identitate. El a propus ca, în funcţie de rezultatul discuţiilor, să fie înaintat Guvernului un proiect de hotărâre care să prevadă, în cazul acestor oameni, micşorarea preţului pentru buletine, scopul scontat fiind asigurarea participării calitative la alegeri.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE