În cadrul Institutului Mamei și Copilului urmează să fie înființată o unitate de medicină materno-fetală, unde femeile gravide din țară vor avea acces la metode noi de investigații medicale. Acestea vor permite depistarea precoce a anomaliilor de dezvoltare a fătului – cromozomiale, genetice, alte afecțiuni la bebeluși și gravide, transmite IPN.
Unitatea va fi înființată în cadrul unui memorandum semnat de ministra sănătății, Ala Nemerenco, cu ministrul afacerilor externe al Republicii Elene, Nicolaos Dendias, și cu președintele Fundației de Medicină Fetală din Marea Britanie, profesorul Kypros Nikolaides. Documentul presupune implementarea unui program de medicină materno-fetală, în perioada 2022-2025.
De asemenea, doi obstetricieni din Republica Moldova vor beneficia de burse pentru formare profesională, acordate de FMF. Medicii vor obține competențe în diagnosticul anomaliilor fetale, malformațiilor congenitale, afecțiunilor la gravide care determină nașterea prematură și decesul. Vor fi ghidați în acest sens de profesorul Kypros Nikolaides, unul dintre cei mai cunoscuți specialiști în medicina materno-fetală.
La fel, va fi elaborat un program de formare profesională în medicina materno-fetală, în cadrul Departamentului Obstetrică și Ginecologie al Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”.