La Ialoveni, Edineț și Cahul s-a manifestat pentru susținerea votului mixt

În timp ce în fața Parlamentului ieri, 11 iunie, avea loc protestul societății civile împotriva schimbării sistemului electoral, la Ialoveni, Cahul și Edineț, societatea civilă locală a organizat manifestații pentru a susține sistemul mixt de vot. Primarii orașelor, reprezentanți ai organizațiilor nonguvernamentale dar și mai mulți deputați ai Partidului Democrat au informat manifestanții despre avantajele schimbării sistemului electorl. Ulterior, manifestanții au putut asista la un concert festiv unde au evoluat mai multe vedete autohtone, transmite IPN.

Prezent la manifestația din Ialoveni, deputatul în Parlamentul Republicii Moldova din partea Partidului Democrat, Sergiu Sârbu, a spus că, chiar dacă un sistem uninominal ar fi mult mai benefic pentru societate, s-a acceptat pentru o perioadă sistemul mixt ca fiind un compromis. „Suntem ferm convinși că prin această inițiativă va fi modernizată clasa politică și vom recăpăta încrederea cetățenilor în deputați și Parlament. Suntem deschiși să luăm în considerare recomandările partenerilor noștri externi, ca să perfecționăm acest proiect de lege, pentru ca în lectura a doua să venim cu un proiect foarte bun, astfel ca în 2018 toți să susțină acest proiect”, a adăugat Sergiu Sârbu.

Tot de pe scena de la Ialoveni, ministra culturii, Monica Babuc, a spus că votul mixt este un prim pas către votul uninominal, iar după alegerile din 2018 se va demonstra tuturor, chiar și celor care sunt sceptici, că schimbarea sistemului de vot a fost o acțiune benefică.

Potrivit organizatorilor, acțiunea de la Edineț se datorează organizației nonguvernamentale locale, „Inima Deschisă”, președintele căreia, Alexandru Mansurov, a menționat că prin schimbarea sistemului electoral poporul nu va admite la putere oamenii iresponsabili și fără suflet.

Președintele raionului Edineț, Iurie Garaș, este de părere că voința oamenilor și modul în care această voință este susținută de politicieni este cheia unei societăți puternice și a unui stat prosper.

Elena Bacalu, deputat în Parlamentul Republicii Moldova din partea Partidului Democrat, a declarat că Moldova are nevoie de o reformă în politică, iar votul mixt este o reformă serioasă a clasei politice și Partidul Democrat susține această reformă. „Aici, la Cahul, dumneavoastră nu ați venit pentru a susține un partid, ci pentru a susține o idee bună pentru Moldova. Credem că cetățenii trebuie să aibă mai multă putere în politică, vocea oamenilor trebuie auzită, noi credem că nu se mai poate de mers înainte fără a se întâmpla nimic”, a adăugat Elena Bacalu.

Potrivit unui comunicat al poliției, protestele din raioanele Edineț, Cahul și Ialoveni, s-au desfășurat pașnic. La acestea au participat în jur de 8000, 7000 și respectiv 7000 de persoane.

  • sergiu sarbu despre sistemul mixt de vot.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.