La sfârșitul lunii august, pe rutele din suburbiile capitalei vor mai fi puse suplimentar 50 de autobuze. Aceste unități se adaugă la cele 87 de autobuze care au suplinit itinerarele suburbane în perioada anilor 2020-2022, transmite IPN.
Doar în acest an, Primăria Chişinău a planificat la PUA procurarea a 220 de unități de transport. În 2020-2022, din cele 174 de autobuze procurate, 87 au fost puse pe cele 18 itinerare care deservesc locuitorii din suburbiile capitalei. Este vorba despre autobuze noi și cu parcurs de marca ISUZU, VDL, MAN, Volvo. La sfârșitul anului trecut, municipalitatea a procurat 16 autobuze articulate de model „Solaris Urbino 18”, care vor fi scoase pe rutele urbane, precizează Primăria Chișinău într-un comunicat de presă.
Datorită acestor achiziții, a fost posibilă majorarea numărului unităților de transport emise zilnic pe traseu, extinderea unor rute și deschiderea altor noi. De exemplu, în 2021, a fost redeschisă ruta de autobuz numărul 37 „str. Vasile Alecsandri – comuna Stăuceni”. A fost majorat numărul unităților de transport pe majoritatea rutelor suburbane, printre care numărul 9 „Henri Coandă – orașul Codru”; numărul 16 „Universitatea Agrară – orașul Vatra”; numărul 18 „strada Ismail – satul Revaca”; numărul 33 „strada Ismail – satul Dobrogea”; numărul 44 „strada Ismail – Sîngera - satul Revaca”.
În această perioadă, au fost procurate 85 de troleibuze noi și cu rulaj. În urma acestor procurări, a fost suplimentată ruta de troleibuz numărul 34 „strada Ciuflea – Trușeni”. De asemenea, la solicitarea locuitorilor, a fost deschisă ruta nouă de troleibuz numărul 33 „USMF - orașul Durlești” , suplinită și extinsă ruta numărul 35 „Vasile Alecsandri – orașul Durlești”. Pentru fluidizarea fluxului de pasageri, a fost extinsă ruta de troleibuz numărul 37 „Gara – Bubuieci” și itinerarul rutei numărul 36 „orașul Chișinău – orașul Ialoveni”.