La Fabrica de sticlă a fost dat în exploatare un cuptor modern de topire a sticlei
Un nou cuptor regenerativ de topit sticlă, cu o capacitate de 200 de tone pe zi, sistem modern de răcire şi program computerizat de dirijare a fost pus în funcţiune la Fabrica de sticlă din Chişinău, întreprindere de stat, transmite Info-Prim Neo.
Directorul întreprinderii, Valeriu Meşca, a spus că valoarea investiţiei e de 132 mln lei (credit bancar accesat de întreprindere şi surse proprii). Lucrările efectuate au cuprins nu doar instalarea cuptorului, dar şi efectuarea expertizei tehnice şi reparaţia clădirii, precum şi reparaţia capitală a utilajului tehnologic.
„După reconstrucţie consumul de resurse energetice la întreprindere se va reduce cu 15%, iar capacitatea de producţie va constitui 54 mii tone anual. Am făcut această investiţie şi am fost susţinuţi de către autorităţile statului pentru că atât pe piaţa locală, cât şi la export concurenţa este mare şi noi am înţeles că, fără a face schimbări radicale, nu ne vom putea menţine. Ne bucurăm că toţi – statul în calitate de acţionar, managementul întreprinderii, angajaţii – au conştientizat necesitatea acestor schimbări”, a specificat Valeriu Meşca.
Vicepremierul Valeriu Lazăr, ministru al economiei, a apreciat calitatea lucrărilor. Oficialul a menţionat că reducerea intensităţii energetice va permite sporirea competivităţii acestei întreprinderi. „Calitatea şi preţul competitiv al recipientelor produse la Fabrica de sticlă se reflectă şi asupra competivităţii produţiei în alte domenii ale industriei moldoveneşti, precum ar fi industria conservelor, a vinurilor, a menţionat vicepremierul.
Valeriu Lazăr a recunoscut că puţine asemenea investiţii în modernizarea producţiei se fac la întreprinderile din proprietatea statului. „Dar noi analizăm rezultatele posibile ale investiţiilor şi acestea vor fi continuate la acele întreprinderi care sunt eficiente. În privinţa celorlalte statul urmează să decidă şi să le propună sectorului privat”, a spus ministrul economiei.
Fabrica de sticlă din Chişinău a fost înfiinţată în 1970 şi are în portofoliu 300 de tipuri de sticle şi borcane standarde şi exclusive, cu volumul de la 0,1 la 1,7 litri. Investiţiile făcute va permite completarea sortimentului cu sticle de până la 2,5 litri, care până acum se aduceau din Bulgaria li Ucraina.
Fabrica de sticlă acoperă 40% din necesităţile pieţei locale de recipiente şi exportă producţie în 22 ţări.