Peste o sută de persoane au fost transportate la secția de votare din Cocieri cu ajutorul unei ambulanțe. Totodată, mai mulți concurenți electorali și rudele acestora s-au implicat în transportarea alegătorilor. Șeful Misiunii de Observare la alegerile locale din 14 iunie a Asociaţiei Promo-LEX, Pavel Postica, a declarat, la un briefing de presă, la care a prezentat tabloul până la ora 18.30, că 4 secții de vot din țară nu erau dotate cu safeuri corespunzătoare, fiind pusă în pericol integritatea buletinelor de vot, transmite IPN.
Timp de o oră în 2 secții de votare din raionul Telenești și Fălești nu a fost curent electric, însă Pavel Postica a precizat că acest lucru nu a afectat procesul votării. Au fost atestate 7 cazuri de sigilare necorespunzătoare a urnelor, în 7 secții din raioanele Florești, Rezina și Căușeni, iar în cel puțin 2 secții din Bălți au fost situații când alegătorii au încercat să scoată buletinele de vot afară.
Observatorii au atestat şi cazuri de votare cu acte necorespunzătoare. În secția de vot nr. 24 din Hâncești 3 persoane care s-au prezentat la urne fără fișa de însoțire a buletinului de identitate au putut vota, dar au revenit în secție la scurt timp și au adus fițele de însoțire ca să li se aplice ștampila „votat”.
Observatorii au constat că la secția nr. 21 din Chișinău pe listele electorale erau incuse persoane înregistrate pe o adresă inexistentă, și anume cu domiciliul pe strada Independenței, 40, apartamentul „zero”. Totodată, pe listele electorale au fost depistate și 37 de persoane decedate.
În 5 cazuri a fost constatată agitația electorală din partea funcționarilor, dar și cazuri în care votează persoane fără a avea reședință în raza secției de votare. Administrația spitalului din Cahul a pus la dispoziție 20 de buletine de vot persoanelor care nu au reședință în raza secției. În localitatea Cotu Morii, Hâncești, observatorii concurenților electorali au fost văzuți oferind câte 50 de lei și băuturi alcoolice lângă secția de vot, iar în satul Plopi Știubei un concurent electoral a fost observat cum împărțea colete alegătorilor. Se presupune că este vorba de produse alimentare. Bani s-au oferit și în apropierea secției de votare nr. 8 din UTA Găgăuzia, iar în Ciutulești, Florești, alegătorilor li se propunea băutură.
De asemenea a fost constatat un caz de încălcare a procedurii de votare cu urna mobilă. În satul Cotelea, Briceni, membrii secției de votare s-au pornit cu urna mobilă prin localitate la ora 10.30, s-au întors la 15.30, dar înainte de a ajunge la secția de votare au trecut pe la Primărie, ca mai apoi să se constate că sigiliile au fost rupte și aruncate.
În satul Topala a avut loc un incident cu aplicarea violenței, din care cauză secția de votare a fost închisă. Mai mulți cetățeni s-au arătat nemulțumiți de faptul că un concurent electoral aduce persoane străine, din altă localitate, să voteze pentru el. La fața locului a intervenit Poliția. Către ora 19.00 secţia rămânea închisă.