În rândul instituțiilor medicale publice și private din Republica Moldova a fost realizat un studiu cu privire la managementul deșeurilor rezultate din activități în domeniul sănătății. Potrivit specialiștilor, subiectul este mai actual ca niciodată în condițiile în care pandemia COVID-19 a generat cantități uriașe de deșeuri medicale. Rezultatele cercetării urmează să fie prezentate pe 1 aprilie în cadrul unei conferințe naționale.
Studiul a fost implementat de Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, Departamentul medicină preventivă, în colaborare cu Agenția Națională pentru Sănătate Publică, sub egida Ministerului Sănătății și cu finanțarea Fundației Soros Moldova
Într-o conferință de presă la IPN, Luminița Guțu, doctor conferențiar universitar, Departamentul medicină preventivă al USMF, a declarat că scopul studiului a fost de a evalua procesul de management al deșeurilor rezultate din activități medicale, în scopul venirii cu anumite recomandări pentru a eficientiza acest proces, dar și pentru a reduce riscurile pentru populație și pentru mediu.
Potrivit doctorului conferențiar, o parte a raportului include și analiza legislației privind managementul deșeurilor rezultate din activități medicale. Va fi prezentată și o analiză comprehensivă cu stabilirea punctelor forte și slabe ale prevederilor legale în domeniu. Constatările sunt că, în linii mari, legislația este în concordanță cu cerințele internaționale. „Republica Moldova respectă în ceea ce ține de dezvoltarea legislației, a politicilor, a recomandărilor Uniunii Europene și a comunității mondiale. La capitolul de implementare vom vorbi la conferința din 1 aprilie. Vor fi rapoarte interesante privind rezultatele, actualitatea, corelarea etc.”, a notat Luminița Guțu.
Vasile Sofroni, doctor conferențiar universitar, Departamentul de medicină preventivă, a menționat că la acest studiu au lucrat nouă specialiști, printre care mai mulți epidemiologi. Au participat activ conducătorii instituțiilor publice și în procent mai mic conducătorii instituțiilor private, îndeosebi clinicile, nu și spitalele private. Un aspect al studiului a cuprins auto-evaluarea de către instituții, în baza unui chestionar, iar al doilea aspect a ținut de verificarea veridicității datelor în teritoriu.
Vadim Rață, medic epidemiolog ANSP, a spus că, în contextul pandemiei COVID-19, s-au creat costuri net superioare pe contul generării unei cantități foarte mari de deșeuri. Există lacune și greutăți cu care se confruntă instituțiile medicale la gestionarea acestor deșeuri medicale. Nu toate dispun de instalații proprii pentru a neutraliza aceste deșeuri și sunt nevoite să contracteze agenți privați.
Conferința națională „Managementul deșeurilor rezultate din activități medicale” va fi desfășurată sâmbătă, 1 aprilie, în cadrul Departamentului de medicină preventivă.
Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.