La Chişinău va fi edificat un monument al lui Dimitrie Cantemir, iar o copie a acestuia va fi instalată la Moscova

La Chişinău va fi edificat un monument al lui Dimitrie Cantemir, iar o copie a acestuia va fi instalată la Moscova, transmite Info-Prim Neo. Acţiunea face parte din „Programul naţional de sărbătorire în anul 2008 a dinastiei Cantemireştilor”, aprobat de Guvern şi publicat în ultimul număr al Monitorului Oficial, citat de Info-Prim Neo. În 2008 va fi lansat un program de stat pentru valorificarea moştenirii ştiinţifice şi culturale a lui Dimitrie şi Antioh Cantemir. Guvernul va institui granturi în vederea proiectelor de promovare a imaginii R. Moldova peste hotare şi a dialogului intercultural. Academia de Ştiinţe a Moldovei va edita volumul 5 „Academica” cu genericul „Dinastia Cantemir” şi va elabora o pagină web despre viaţa şi activitatea lui Dimitrie şi Antioh Cantemir. Institutul de Filologie al A.Ş.M. va elabora bibliografia Cantemireştilor şi va crea o bibliotecă virtuală dedicată dinastiei. SA „Moldova Film” urmează să producă un CD şi un film documentar despre domnitor. De asemenea, vor fi emise timbre comemorative şi puse în circulaţie monede jubiliare „Antioh Cantemir” şi „Dimitrie Cantemir” Programul include editarea primelor volume din operele complete ale lui Dimitrie Cantemir şi Antioh Cantemir, realizarea unui şir de programe radio şi TV, desfăşurarea unei conferinţe ştiinţifice internaţionale dedicate dinastiei, a meselor rotunde şi conferinţelor naţionale. Misiunile diplomatice ale R. Moldova în străinătate urmează să organizeze acţiuni cultural-istorice dedicate Cantemireştilor. Anul 2008 a fost declarat An al dinastiei Cantemireştilor în legătură cu jubileul de 355 de ani de la naşterea lui Dimitrie Cantemir şi 300 de ani de la naşterea lui Antioh Cantemir. Dimitrie Cantemir a fost domn al Moldovei (1693 şi 1710 - 1711), cărturar, enciclopedist, etnograf, geograf, filozof, istoric, lingvist, muzicolog, om politic şi scriitor român. Fiu al domnitorului, Antioh Cantemir a fost poet de limbă rusă, scriitor şi diplomat rus.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.