La 1 martie, pentru al 41-lea an consecutiv, la Chişinău, pe scena Palatului Naţional, va fi inaugurat oficial Festivalul Internaţional de Muzică “Mărţişor”, transmite Info-Prim Neo. Potrivit Ministerului Culturii şi Turismului, principala particularitate a actualei ediţii a festivalului este faptul că deschiderea lui coincide cu sărbătorirea jubileului de 70 de ani al academicianului şi compozitorului Eugen Doga. Astfel, spectacolul de inaugurare „Destin în do major” este consacrat ilustrului compozitor care, alături de multipli interpreţi, va participa în spectacol. Organizatorii susţin că ediţia din acest an a “Mărţişorului” va fi una tradiţională – o simbioză între diferite genuri ale muzicii, cu participarea interpreţilor din Moldova şi din străinătate. În acest an, la Chişinău vor sosi artişti şi formaţii de muzică academică, uşoara, populară, jazz din 12 ţări ale lumii, între care România, Germania, Austria, Polonia, Rusia, Belorus, Ucraina, Georgia, Lituania, Italia şi Turcia. Şi-au anunţat prezenţa artişti şi formaţii ca Marcel Pavel, Maxim Galkin, Pepe, Dima Bilan, formaţia “Dekameron”, Liana Iskaridze, Ansamblul de cântece şi dansuri populare “Transilvania”, Anastasia Lazariuc, Olga Ciolacu, Ansamblul Academic de dansuri populare “Joc”, formaţia “Lăutarii”. Jubileul de 80 de ani va marca în scenă, alături de Capela corală “Doina”, conducătorul ei artistic, Veronica Garştea, iar 10 ani de la înfiinţare – formaţia “Millenium”. Programul “Mărţişor”-ului prevede organizarea a circa 40 de spectacole pe scenele din capitală şi altele 50 în localităţile din R. Moldova. Festivalul “Mărţişor” a fost inaugurat în anul 1966 de ex-directorul Filarmonicii Naţionale, Alexandru Fedcu, şi regizorul Gleb Ceaicovschi, ca o gală a talentelor autentice.