La Chişinău se va desfăşura şedinţa Comisiei interguvernamentale moldo-ruse pentru colaborare economică
Cea de-a 11-a şedinţă a Comisiei interguvernamentale moldo-ruse se va desfăşura pe 5 februarie la Chişinău, transmite Info-Prim Neo, citându-l pe vicepremierul Valeriu Lazăr, ministrul economiei, care este copreşedinte din partea moldovenească în Comisie.
Lazăr a spus că pe agenda şedinţei se află mai multe chestiuni ce vizează relaţiile bilaterale moldo-ruse. El s-a referit la eliminarea unor bariere în schimburile comerciale, inclusiv la deschiderea a două puncte, suplimentar la cel existent prin care vor fi exportate vinurile moldoveneşti, unul în zona oraşului Sankt Petersburg.
„Adică dialogul va cuprinde domeniul comerţului, energetica, cooperarea industrială de producţie, vom semna şi un protocol în acest domeniu, avem probleme în domeniile umanitar, cultural şi în altele. Agenda este complexă, deoarece în anul trecut nu a avut loc şedinţa Comisiei, nu se ştie din ce motive. Ultima şedinţă a fost în 2008 şi probleme s-au acumulat”.
Lazăr a mai spus că în ultimul timp există o deschidere evidentă din partea colegilor din Rusia de a impulsiona şi diversifica colaborarea bilaterală, dovadă fiind şi această şedinţă care se va desfăşura în Moldova.