La Chişinău se va desfăşura o nouă ediţie a festivalului „Steaua Chişinăului-2006”

Cea de-a XII-cea ediţie a Festivalului-concurs naţional de muzică uşoară pentru copii şi tineret „Steaua Chişinăului-2006” se va desfăşura la 9-10 decembrie pe scena Teatrului Naţional „Mihai Eminescu”. Directorul Festivalului, Traian Vasilcău, a comunicat pentru Info-Prim Neo, că în cele două secţiuni participă 40 de interpreţi – câte 20 la secţiunea Copii şi 20 - la secţiunea Tineret. Participanţii au fost selectaţi dintr-o sută de pretendenţi. Potrivit lui Vasilcău, participanţii ambelor secţiuni sunt din diferite zone ale R. Moldova, inclusiv din stânga Nistrului. Obligatoriu, indifferent de naţionalitate, fiecare participant va interpreta o melodie în limba română, prin aceasta organizatorii Festivalului adjudecându-şi titlul de Festival Naţional. Sâmbătă, vor concura 20 de copii cu vârsta cuprinsă între 8-13 ani, iar duminică, 20 de tineri, cu vârsta cuprinsă între 14 şi 30 de ani. În prima seară vor susţine un microrecital copii-laureaţi ai concursurilor internaţionale, în cea de-a doua seară – vor prezenta recitaluri Galina Gherman, Gabriel Dorobanţu şi alte vedete ale muzicii uşoare. Festivalul va culmina duminică cu Gala premiilor. Cei mai buni din ambele secţiuni vor obţine Premiul mare, care valoreatză 6 mii de lei, Premiul I – 5 mii de lei, Premiul II – 3 mii de lei şi Premiul III – 2 mii de lei. În diferiţi ani, Marele premiu al festivalului-concurs "Steaua Chişinăului" a fost câştigat de nume astăzi cunoscute, ca Galina Gherman, Nelly Ciobanu, Natalia Barbu, Victoria Mahu, Rodica Novac, Tatiana Cergă, Natalia Gordienco.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.