Icoana tuturor sfinţilor care au ocrotit şi ocrotesc Moldova a fost sfinţită astăzi, în cadrul Liturghiei consacrată Hramului Chişinăului, împlinirii a 570 ani de la prima atestare a oraşului şi împlinirii a 170 de ani de la zidirea, de către Mitropolitul Bănulescu-Bodoni, a Catedralei Mitropolitane „Naşterea Domnului”. Liturghia a fost oficiată de Miropolitul Chisinaului şi al Întregii Moldove, Vladimir, alături de ierarhii şi membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe din Moldova şi a unui sobor de preoţi. Mitropolitul a adus osanale Maicii Domnului, ocrotitoarea capitalei, a sfinţit noua icoană cu cei 12 sfinţi care îi au în pază pe toţi locuitorii Moldovei, inclusiv Sfânta Parascheva, Sfânta Teodora de la Sihla, Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, Sfântul Mitropolit Dosoftei, Sfântul Petru Movilă. În dimineaţa zilei, conducerea capitalei şi funcţionari de diferit rang, au depus flori la monumentul Domnitorului Ţării Moldovei, Voievodului Ştefan cel Mare. După acest omagiu, autorităţile municipale, câţiva deputaţi, oaspeţi din 13 oraşe ale lumii au participat la Liturghie. Ca şi acum 6 ani, când a fost instituit Hramul Chişinăului, pe Clopotniţa reedificată întru ocrotirea cetăţii Chişinăului, se află icoana "Acoperământul Maicii Domnului".