La Chişinău s-a deschis a 11-cea ediţie a Salonului internaţional de carte pentru copii

Cea de-a 11-cea ediţie a Salonului internaţional de carte pentru copii a fost inaugurată miercuri, 18 aprilie, în incinta Teatrului de Păpuşi „Licurici” din capitală, transmite Info-Prim Neo. Festivitatea de inaugurare a fost deschisă de organizatoarea acestui salon, directoarea Bibliotecii pentru copii „Ion Creangă”, Claudia Balaban, care a menţionat importanţa cărţii în viaţa şi educaţia copiilor. „Salonul internaţional de carte pentru copii de la Chişinău, lansat în aprilie 1997, este unul dintre cele mai importante evenimente culturale ce au loc in ultimii ani în R. Moldova, la care doresc să participe tot mai multe edituri din lume”, a menţionat Claudia Balaban. La rândul lor, preşedintele Uniunii Scriitorilor, Mihai Cimpoi, compozitorul Constantin Rusnac, ministrul Culturii şi Turismului, Artur Cozma, cel al Educaţiei şi Tineretului, Victor Ţvircun, au menţionat, în luările de cuvânt, că pentru a 11-cea oară Salonul demonstrează importanţa pe care a câştigat-o în lumea editorială, dar şi a celor mai mici consumatori de literatură. Potrivit acestora, menirea Salonului este susţinerea editării şi difuzării cărţii pentru copii, precum şi promovarea cărţii de un înalt nivel artistic. La ediţia curentă participă 96 de edituri din R. Moldova, România, Rusia, Franţa, China, Ucraina, Germania, care propune micilor cititori cele mai bune ediţii. Programul Salonului include mai multe evenimente, între care expoziţiile "Împăratul visului curat": Medalion literar consacrat scriitorului Spiridon Vangheli, simpozionul "Lectura copiilor între necesitate şi pasiune", conferinţa „Proiecte culturale transfrontaliere - impact informaţional şi educaţional pentru biblioteci din RM şi România”, conferinţa „Ion Creangă la „Convorbiri literare””, atelierele „Centrul internaţional de informare bibliografică „Ion Creangă”: prezentarea bazelor de date" şi „Serviciul de referinţe in bibliotecă". În acelaşi timp, este programată o întrunire a copiilor laureaţi ai concursurilor naţionale şi internaţionale de creaţie literară. În cadrul Salonului, care va dura până la 21 aprilie, se va desfăşura "Forumul Copiilor", sau întrunirea laureaţilor Concursului de eseuri „Ce carte aş scrie eu”, multiple lansări de carte, precum şi decernarea premiilor Salonului. Ediţia curentă a Salonului Internaţional de carte pentru copii este organizată de Secţia Naţionala a Consiliului Internaţional al Cărţii pentru Copii şi Tineret, MCT, MET, Comisia Naţională a RM pentru UNESCO, Biblioteca Naţionala pentru Copii „Ion Creangă”, Biblioteca Judeţeana „Gheorghe Asachi” Iaşi, Societatea de Distribuţie a Cărţii „Pro Noi” ş. a. În paralel, în aceeaşi perioadă, la Iaşi se desfăşoară cea de-a XV-a ediţie a Târgului Naţional de Carte „Librex”, reunind 127 de firme participante, editori, distribuitori de carte, scriitori, poeţi şi critici literari.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.