Nuanțele diversității etnice și culturale vor putea fi urmărite la Festivalul republican al Etniilor, sub genericul: „Unitate prin diversitate”. Cea de-a 21-a ediție a Festivalului va avea loc pe 18 septembrie, în Grădina Publică Ștefan cel Mare și Sfânt din Chișinău, transmite IPN.
Cei interesați de diversitatea culturală autohtonă vor putea vizita curțile etnice, vor urmări spectacolele ale artiștilor consacrați și ansamblurilor minorităților naționale. Porturile populare, dansurile tradiționale, dar și multe alte noutăți interculturale – expoziții, prezentări – îi așteaptă pe cei care doresc să facă cunoștință sau să reîntâlnească bogăția multietnică și să se informeze asupra profunzimilor, caracteristicilor și provocărilor interculturalității din țară, precizează un comunicat de presă al Agenției Relații Interetnice a Republicii Moldova.
Pe 17 septembrie Festivalul se va desfășura în orașul Taraclia. Printre activitățile culturale se regăsește parada portului popular și a colectivelor artistice participante la Festival, ceremonia de depuneri de flori la monumental lui Ștefan cel Mare și Sfânt din orașul Taraclia, inaugurarea festivă a celei de-a XXI ediții a Festivalului.
Festivalul este organizat de Agenția Relații Interetnice în parteneriat cu Primăria municipiul Chișinău, Consiliul Coordonator al organizațiilor etnoculturale și autoritățile publice locale.