La Chişinău este inaugurată strada Lech Kaczynski
Strada Lech Kaczynski va fi inaugurată astăzi,10 noiembrie, la Chişinău în prezenţa corpului diplomatic acreditat în Republica Moldova. Evenimentul va începe la ora 10.00, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit şefei Secţiei relaţii internaţionale a Primăriei, Gabriela Ciumac, la inaugurarea străzii şi-au anunţat prezenţa mai mulţi ambasadori acreditaţi în Republica Moldova, vor participa angajaţi ai Primăriei şi consilieri municipali.
Iniţiativa numirii unei străzi din Chişinău în cinstea regretatului preşedinte polonez Lech Kaczynski a fost propusă în luna aprilie, după tragicul accident aviatic în care a murit cuplul prezidenţial şi alţi 96 de membri ai delegaţiei poloneze care se îndrepta la Smolensk la ceremonia de comemorare a tragediei de la Katyn, unde în 1940 au fost omorâţi peste 22 de mii de polonezi.
Catastrofa aviatică s-a produs pe 10 aprilie, la aterizarea pe aeroportul militat din Smolensk. Aeronava prezidenţială Tu-154 s-a prăbuşit după ce s-a lovit de copaci la aproximativ un kilometru depărtare de capătul pistei.
În semn de respect pentru Lech Kaczynski şi poporul Poloniei CMC a decis să redenumească o parte din strada Sprâncenoaia din cartierul Telecentru în strada Lech Kaczynski.