La Chișinău este în creștere numărul persoanelor decedate în accidente rutiere

De la începutul anului, în urma accidentelor rutiere produse în municipiul Chișinău, au decedat mai multe persoane comparativ cu anul trecut. Direcția de Poliție a municipiului Chișinău informează că, până în data 16 noiembrie, 53 de persoane și-au pierdut viața în accidente rutiere, față de 48 de persoane anul trecut. Datele au fost prezentate de către Constantin Pereanu, șef al Serviciului accidente rutiere din cadrul Direcției de Poliţie a municipiul Chișinău, la o conferință de presă organizată în contextul Zilei Internaționale de Comemorare a celor decedați în accidentele rutiere, transmite IPN.

„Observăm, în ultimii cinci ani, o creștere cu 14% a numărului de accidente soldate cu victime”, a spus Constantin Pereanu. Numărul persoanelor decedate este în creștere cu 10% din 2013. Cele mai multe accidente soldate cu decese se produc din cauza depășirii vitezei de către automobiliști, circulației pe contrasens, neacordării priorității, dar și din cauza traversării neregulamentare a străzii de către pietoni. „Cele mai multe decese sunt înregistrate în zilele de vineri şi între orele 18.00 și 20.00”, a remarcat polițistul.

Centrul de Sănătate Publică din municipiul Chișinău a lansat un ghid privind securitatea rutieră și ghidul semaforului. Acestea vor fi distribuite în grădinițe, dar și în școli, pentru informarea copiilor din clasele primare. Luminița Suveică, șefa Centrului, a spus că numărul mare al accidentele rutiere soldate cu persoane decedate, arată că este necesar de sensibilizat populația tot mai mult, începând de la cei mai mici.

„Toți se grăbesc și nu sesizează faptul că riscă să provoace un accident atunci când urcă la volan și nu cuplează centura de siguranță. Mulți părinți nu instalează scaune pentru a transporta copiii în siguranță. Mă refer și la depășirea vitezei, la consumul de alcool, vorbitul la volan în timpul condusului” a spus Luminița Suveică.

Anual, în a treia duminică a lunii noiembrie, este marcată Ziua Internațională de comemorare a celor decedați în accidentele rutiere.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.