La Chişinău are loc a doua ediţie a Festivalului de Film Italian

Două drame şi un film biografic vor fi prezentate în cadrul celei de-a doua ediţie a  Festivalului de Film Italian la Chişinău. Filmele vor fi proiectate în  perioada 26-28 aprilie, la Centrul Cultural Gaudeamus, transmite IPN.

Solicitat de IPN, managerul Centrului Gaudeamus, Lidia Troianowski, a spus că inaugurarea festivalului va avea loc pe 26 aprilie, la ora 18.00, cu filmul „Stai linişitit!” (Scialla). Este o dramă de familie care relatează mai multe situaţii dificile despre viaţă şi problemele generaţiei tinere. Luca este un adolescent de 15 ani din Roma, neliniştit, crescut fără tată. Bruno, fost profesor, solitar, a ales să-şi trăiască viaţa scriind biografii şi dând lecţii private. Luca este unul din elevii săi, atras de o mitologie criminală, care îl face să se bage în neplăceri. Sunt tată şi fiu, dar ei n-o ştiu.

Pe 27 aprilie va fi proiectat filmul „Tatăl Giovannei”(Il papà di Giovanna), o dramă cu durata de 104 minute. Giovanna este o copilă timidă, nesigură şi nu chiar frumoasă. Tatăl, un pictor falit, s-a dedicat complet educaţiei fiicei sale, asigurând-o în fiecare zi de superioritatea sa intelectuală şi culturală. Obiectivul acestuia este să-i dea fiicei sale un viitor promiţător, dar totul se va transforma într-o tragedie atunci când Giovanna îşi va ucide frumoasa şi generoasa colegă de bancă.

Filmul biografic „Caravaggio” prezintă viaţa zbuciumată a lui Michelangelo Merisi, numit şi Caravaggio, din anii de tinereţe până la moartea sa pe plaja din Porto Ercole. Anii petrecuţi la Roma, numeroasele perioade petrecute în închisoare, fuga la Napoli şi apoi la Malta şi plecarea la Siracusa. O viaţă scurtă trăită sub egida pasiunilor şi a unei creativităţi extraordinare, care l-a transformat în cel mai important pictor al epocii sale. Filmul are o durată de 180 de minute şi va fi difuzat pe 28 aprilie, la ora 18.00. La ora 17.30, profesoara Eleonora Brigalda va susţine o conferinţă despre despre destinul, viaţa şi activitatea pictorului italian Michelangelo Merisi.

Intrarea la toate peliculele este liberă. Evenimentul este organizat de Centrul Cultural Gaudeamus, în colaborare cu Ambasada Italiei în Republica Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.