Peste 200 de automobile au participat duminică, 12 iunie, la un raliu auto organizat în sprijinul candidatului PCRM la funcţia de primar al municipiului Chişinău, Igor Dodon. Potrivit organizatorilor, numărul participanţilor la eveniment a fost mai mare decât s-a aşteptat, notează Info-Prim Neo cu referire la un comunicat al staff-ul electoral al candidatului. Coloana de automobile de diferite mărci, culori şi mărimi, cu steaguri şi pancarte care demonstrează o poziţie civică activă a participanţilor, şi-a luat startul de la centrul comercial Everest (sectorul Ciocana al capitalei) şi s-a îndreptat către comuna Stăuceni. Traseul raliului a inclus mai multe suburbii şi toate sectoarele Chişinăului şi a finalizat în centrul capitalei. „Evenimentul demonstrează consolidarea electoratului nostru, a susţinătorilor noştri”, a declarat Igor Dodon, care, de asemenea, a participat la raliu. Automobilul candidatului la funcţia de primar al municipiului s-a aflat, însă, nu în fruntea ci la mijlocul coloanei. „Nu a fost iniţiativa mea, ci a echipei mele. Participanţii la raliu sunt oameni simpli, locuitori ai Chişinăului, care au venit aici pentru a demonstra că au o poziţie civică activă. Este acţiunea lor şi ei sunt eroii principali,” a adăugat Dodon.