La Chişinău a fost lansat un nou proiect de eficienţă energetică

Instituţiile publice din municipiul Chişinău, dar şi cele din sectorul rezidenţial ar putea deveni mai eficiente din punct de vedere energetic odată cu implementarea unui proiect lansat miercuri, 1 aprilie, de către Ministerul Mediului cu sprijinul Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD). În cadrul proiectului vor fi selectate edificii în care urmează a fi efectuate, după caz, lucrări de termoizolare, înlocuire a geamurilor, ajustări la sistemul de încălzire etc. Accesarea serviciilor presupune un mecanism de finanţare care nu implică investiţii directe din partea beneficiarului, transmite IPN.

Managerul proiectului „ESCO Moldova - Transformarea pieţei pentru eficienţa energetică urbană prin introducerea companiilor de servicii energetice”, Nicolae Zaharia, a declarat că beneficiarii vor fi selectaţi în comun cu autorităţile locale. Edificiile vor fi reabilitate din contul companiilor ESCO (Energy Services Company), care vor avea acces la fondul de garanţie pus la dispoziţie în cadrul proiectului pentru a putea contracta eventuale credite de la bănci. Investiţiile vor fi recuperate într-o perioadă de câţiva ani prin facturile achitate de beneficiari.

Nicolae Zaharia a explicat schema cum va funcţiona proiectul. De exemplu, pentru întreţinerea unui edificiu se cheltuie o sumă „x”. După efectuarea studiului de fezabilitate, se constată că suma poate fi redusă cu circa 40% ca urmare a lucrărilor de creştere a performanţei energetice a clădirii. După efectuarea acestora, proprietarii continuă să plătească o anumită perioadă aceeaşi sumă „x” calculată iniţial, iar economia obţinută merge la compania care a efectuat lucrările, pentru a-i acoperi investiţiile făcute. După ce perioada contractului expiră, compania ESCO se retrage, iar proprietarii au de plătit mai puţin pentru termificare.

Viceministrul mediului, Lazăr Chirică, a declarat că lansarea unor astfel de proiecte vine să atenueze gazele cu efect de seră emise în atmosferă, iar Republica Moldova, conform Protocolului de la Kyoto, are anumite obligaţii de a reduce aceste emisii. „Ministerul Mediului acordă o deosebită atenţie acestui subiect şi salută orice iniţiativă care contribuie la colaborarea activă dintre structurile guvernamentale, partenerii străini şi mediul privat. Noi vom fi bucuroşi să diseminăm acest proiect pe teritoriul întregii ţări”, a menţionat Lazăr Chirică.

Reprezentantul permanent adjunct, PNUD Moldova, Narine Sahakyan, a declarat că implementarea proiectelor de tipul ESCO Moldova va servi drept exemplu de stabilire a unei colaborări multilaterale cu autorităţile locale şi centrale, sectorul bancar, companiile locale de inginerie şi alte părţi interesate pentru a atinge obiectivul comun de creştere a performanţei energetice în fondul de clădiri din municipiul Chişinău.

Proiectul „ESCO Moldova - Transformarea pieţei pentru eficienţa energetică urbană prin introducerea companiilor de servicii energetice” are o perioadă de implementare de 4 ani, cu un buget total de 1,45 milioane de dolari, finanţat de Fondul Global de Mediu şi co-finanţat şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare.

Săptămâna trecută, şi primarul capitalei a anunţat despre un proiect de eficienţă energetică pe care autorităţile locale intenţionează să-l implementeze în următorii 20 de ani, accesând finanţare din afară. În cadrul proiectului blocurile locative şi instituţiile publice din capitală vor fi reabilitate termic. Suma necesară pentru implementarea proiectului se estimează la 500 de milioane de euro.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.