La Chişinău a fost lansat în premieră un CD cu 3000 de creaţii folclorice

La Chişinău a fost lansată o primă colecţie de folclor românesc pe CD. Este vorba de 3000 de creaţii, notate pe portativ, din 29 de culegeri folclorice editate în timpuri diferite în România şi Republica Moldova, transmite Info-Prim Neo. Proiectul a fost iniţiat de Anatol Vidraşcu, directorul general al Grupului editorial „Litera”, şi susţinut de Comisia Naţională a Republicii Moldova pentru UNESCO, Biroul Regional UNESCO din Moscova şi Institutul Cultural European. În calitate de alcătuitor al CD-ului intitulat „Folclor muzical instrumental românesc de pretutindeni” apare compozitorul Constantin Rusnac, secretar general al Comisiei Naţionale a Republicii Moldova pentru UNESCO. Potrivit serviciului de presă al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, CD-ul este o primă încercare de a familiariza iubitorii de muzică populară, dar şi profesioniştii, elevii şi studenţii instituţiilor de învăţământ artistic, cercetătorii creaţiei populare cu neasemuita bogăţie a folclorului instrumental românesc din Republica Moldova, România, Ucraina, Rusia şi din alte state. Constantin Rusnac afirmă că majoritatea culegerilor folclorice au devenit rarităţi bibliografice, fapt ce îngreunează vădit accesul la ele. Pentru a înlesni găsirea creaţiilor solicitate, acestea sunt clasificate în CD după mai multe criterii: în ordine alfabetică, după genuri, culegerile din care au fost extrase, zonele din care au fost culese, modul de interpretare (instrumentele muzicale), fiecare compartiment având o mapă aparte, precizează compozitorul. La fiecare piesă sunt indicate numele şi vârsta informatorului, modul de interpretare, anul şi localitatea unde a fost înregistrată. CD-ul „Folclor muzical instrumental românesc de pretutindeni” este editat pentru început în 1000 de exemplare. În curând va putea fi găsit la librăriile „Litera” din Republica Moldova şi România.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.