La Chişinău a avut loc Gala laureaţilor concursului municipal Ploaia de stele

Pe ritmuri de muzică a interpreţilor autohtoni, dar şi de talie internaţională, 30 de copii talentaţi din municipiul Chişinău au susţinut duminică, 11 mai, un spectacol de zile mari în cadrul celei de-a şasea ediţii a Galei laureaţilor concursului municipal "Ploaia de stele", transmite Info-Prim Neo. Potrivit directorului general-adjunct al Direcţiei generale educaţie, tineret şi sport din municipiul Chişinău, Valentina Cujbă, "Ploaia de stele" are drept scop promovarea copiilor talentaţi, cultivarea unui gust estetic rafinat, dar şi a valorilor naţionale. Deja răsfăţaţi ai publicului, aceşti copii au depus o muncă deosebită şi au făcut sacrificii mari pentru a evolua într-un regal interpretativ, creat chiar de ei, a precizat Valentina Cujbă. Pe un ecran mare au fost proiectate cele mai importante momente ale carierei tinerilor solişti. Etapa iniţială a competiţiei s-a desfăşurat în sectoarele capitalei, la ea participând peste 400 de interpreţi cu vârsta de până la 19 ani. Cei mai talentaţi 30 de copii au fost selectaţi laureaţi ai concursului. Învingătorii s-au ales cu diplome şi premii băneşti în valoare de 150-200 lei fiecare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.