La Chişinău a avut loc ediţia I a Galei laureaţilor olimpiadelor şcolare din municipiu

La Chişinău s-a desfăşurat, în premieră, Gala laureaţilor olimpiadelor şcolare din municipiu. Ceremonia a avut loc sâmbătă, 17 mai, la Liceul Teoretic „O.Ghibu”. Premianţii au primit diplome şi câte o carte la disciplina pentru care au concurat, transmite Info-Prim Neo. Potrivit şefului secţiei inspecţie şcolară a municipiului Chişinău, Tatiana Nistreanu, la concursul disciplinelor şcolare au participat peste 13 mii de elevi, dintre care doar 312 au ocupat locul întâi. Participanţii au avut ocazia să-şi dezvolte capacităţile intelectuale şi competitive, ca ulterior să promoveze gloria patriei sale departe de meleagurile ei, a declarat şeful Direcţiei generale educaţie, tineret şi sport (DGETS), Tatiana Nagnibeda Tverdohleb. În opinia acesteia, tinerele talente din R. Moldova prin capacităţile intelectuale vor deschide cale integrării fără obstacole în familia europeană. Gala laureaţilor a finalizat cu un concert festiv prezentat de către premianţii concursurilor municipale muzicale. Această activitate a fost organizată de DGETS cu susţinerea Consiliului Municipal Chişinău (CMC), fiind investite 50 mii lei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.