La Cărpineni a fost deschis un centru de consultanță în afaceri

La Cărpineni a fost deschis un centru de consultanță în afaceri, în cadrul proiectului „Parteneriat multidimensional pentru dezvoltare economică durabilă incluzivă în comuna Cărpineni”, finanțat de Uniunea Europeană. În incinta instituției vor fi prestate servicii de consultanță pentru mediul de afaceri local și regional în domenii de contabilitate, resurse umane, programe de finanțare, transmite IPN.

Prezent la evenimentul de inaugurare al centrului, ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Jānis Mažeiks, a declarat că dezvoltarea economică durabilă a unei țări înseamnă investiții în toate regiunile acesteia, inclusiv în zonele rurale. Din acest considerent, a fost susținută crearea Centrului de consultanță în afaceri în comuna Cărpineni care va susține dezvoltarea economică a comunei prin oferirea de consultanță și instruire antreprenorilor locali, ceea ce va contribui la crearea locurilor de muncă și multe alte oportunități pentru tinerii din localitate, care vor putea munci aici, acasă.

Ion Cărpineanu, primarul comunei Cărpineni, a menționat că centrul de consultanță Cărpineni are misiunea de a oferi tot suportul necesar mediului de afaceri rural. La sate accesul limitat la diverse informații de ordin juridic sau dreptul muncii se resimt direct asupra afacerilor. „Noi ne-am dorit să concentrăm cât mai multe servicii de informare și suport pentru antreprenori într-un singur centru, unde oamenii vor beneficia și de consultare, dar și de oportunitatea de a aplica la diverse programe de finanțareˮ, a spus primarul.

Grație asistenței UE, prin intermediul acestui proiect, au fost înregistrate rezultate importante pentru dezvoltarea economică a comunității. 35 de antreprenori au beneficiat de instruire pentru consolidarea capacităților antreprenoriale, peste 100 de angajați ai companiilor din regiune au fost instruiți privind sporirea culturii antreprenoriale, iar peste 30 de tinerii au urmat cursuri de instruire și activități care stimulează dezvoltarea spiritului antreprenorial. De asemenea, a fost creat brandul local și un cluster antreprenorial, cu scopul promovării produselor locale și atragerii investițiilor.

Proiectul „Parteneriat multidimensional pentru dezvoltare economică durabilă incluzivă în comuna Cărpineni” este finanțat de Uniunea Europeană prin intermediul programului „Primarii pentru creștere economică” și este implementat de Primăria Cărpineni și Asociația Obștească „Cutezătorulˮ. Proiectul este implementat în perioada 2022 – 2023.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.