La capitolul drepturile omului există foarte multe dificultăți, declarații

Drepturile și libertățile fundamentale ale omului constituie valoarea supremă într-un stat de drept și democratic. Iar prioritățile trebuie să se axeze pe combaterea discursului de ură, a violenței domestice și consolidarea relațiilor interetnice. Una dintre acțiunile la nivel parlamentar este adoptarea în lectură finală a legii cu privire la combaterea discursului de ură. Despre aceasta au discutat participanții la o ședință organizată de Comisia parlamentară drepturile omului și relații interetnice. Evenimentul a întrunit parlamentari, activiști civici, reprezentanți ai minoritățile etnice, ai structurilor de stat etc., transmite IPN.

„În Republica Moldova, din păcate, la capitolul drepturile omului există foarte multe dificultăți, să le spunem diplomatic. Avem comunități întregi, care au fost și rămân discriminate, discriminate într-un mod care nu-i face față unui stat democratic, european, în secolul al XXI-a. Fie că vorbim de comunitatea romă sau de comunitatea LGBT. În același timp, avem discrepanțe la capitolul egalității gender, inclusiv în Parlament, din păcate”, a declarat în debutul ședinței, vicepreședintele Parlamentului, Mihai Popșoi.

Serghei Mișin, consilier prezidențial pentru relații interetnice, a menționat că relațiile interetnice, de obicei, sunt plasate pe planul doi, însă există numeroase probleme ale etniilor care locuiesc în Moldova. Potrivit lui, este încălcat dreptul la educație. Mai exact, în școlile cu predare în limba rusă, în cele bulgare, găgăuze sau ucrainene, limba de stat este predată de doar trei ori, la nivelul unei limbi străine. Sau, de exemplu, în cazul grădinițelor, părinții își doresc ca copiii lor să studieze limba de stat, însă grădinița nu are o astfel de obligație.

Avocatul poporului, Mihail Cotorobai, a declarat că oamenii cel mai frecvent acuză încălcarea accesului la justiție, încălcarea dreptului la sănătate sau a libertății de exprimare. Avocatul poporului a mai punctat relele tratamente, tortura, incitarea la ură etc.

Ion Guzun, consilier la Centru de Resurse Juridice, este de părere că Parlamentul trebuie să discute, cât de curând posibil, despre condițiile de detenție, dar și despre faptul că se tărăgănează foarte mult construcția noului penitenciar. Totodată, în opinia sa, legislativul trebuie să abordeze problema aplicării aresturilor.

Participanții la ședință urmează să expedieze, în maximum două săptămâni, propuneri privind protecția drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Acestea se vor regăsi pe planul de activitate al comisiei parlamentare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.