La Cahul va fi testată o nouă metodă de predare a Drepturilor Copilului

La Cahul va fi testată o nouă metodă de predare a Drepturilor Copilului în şcoli, în cadrul unui proiect implementat de asociaţia obştească INTECO, care urmăreşte îmbunătăţirea procesului de predare, prin aplicarea metodelor interactive, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al instituţiei. Proiectul „Eficientizarea procesului de educaţie a elevilor din raionul Cahul în domeniul Drepturilor Copilului”, prevede testarea noilor metode de predare în cadrul orelor de dirigenţie. Autorii îşi propun să realizeze un film instructiv: „Cunoaşte-ţi drepturile” şi să dezvoltate capacităţi locale pentru aplicarea metodei inovatoare de predare, prin instruirea a 10 directori adjuncţi pentru educaţie şi a 200 diriginţi ai claselor V-XII din 10 licee, până la finele anului 2009. De asemenea, va fi sensibilizată opinia publică faţă de importanţa cunoaşterii Drepturilor Copilului de către toţi actorii comunitari. Vor fi vernisate expoziţii de fotografii, vor fi demonstrate reportaje radio/TV, spoturi TV, afişe etc. Proiectul este implementat cu sprijinul financiar al Agenţiei Suedeze de Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida) şi al Fundaţiei Soros-Moldova (FSM). Parteneri ai proiectului sunt: Ministerul Educaţiei şi Tineretului al Republicii Moldova, Consiliul Raional Cahul, Direcţia Generală Învăţămînt, Cahul, Asociaţia Obştească Pro-Art (or. Cahul), Centrul de Asistenţă Socială şi Protecţie a Drepturilor Copilului din or. Cahul, Asociaţia Obştească „Gaudeamus”din s.Crihana, Asociaţia Presei Independente. INTECO este o organizaţie fondată cu scopul de a contribui la dezvoltarea comunitară şi fortificarea comunităţiilor locale; dezvoltarea activismului social şi spiritului de iniţiativă al cetăţenilor; creşterea nivelului de trai al categoriilor defavorizate.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.