42 de crame din Republica Moldova, atât nume consacrate, cât și mici producători, sunt prezentate la Vernisajul Vinului Moldovenesc de la București, România. Vizitatorii sunt așteptați la târg azi și mâine, la NORD Events Center by Globalworth, transmite IPN.
„Pentru Republica Moldova, sectorul vitivinicol a fost şi va rămâne o ramură prioritară, strategică a economiei naționale. Importanța sectorului este vădită, reieșind din ponderea sectorului în PIB-ul național, precum și din rezultatele pertinente pentru acest segment valoros – devenit o carte de vizită a Moldovei”, a declarat ministru Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea.
România este principala ţară de desfacere pentru vinurile din Republica Moldova. Vinurile moldovenești ocupă o cotă de piață în România a vinurilor importate de peste 25%, iar acest procent este estimat a crește cu circa 4% anual. Cu o valoare a pieței de vinuri estimată la circa 170-mld. de dolari în 2021, Republica Moldova exportă producție vitivinicolă în peste 75 de țări din întreaga lume.
Volumul total de producție vitivinicolă exportată din Republica Moldova în anul 2021 este de 121,4 mln litri.