La Botanica se va ridica o biserica în numele Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel

În sectorul Botanica din capitală se va ridica o biserică în numele Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel şi un centru social pentru copii şi persoane cu dizabilităţi. Piatra de temelie a viitoarei construcţii a fost pusă astăzi, 12 iunie, zi în care creştinii ortodocşi îi sărbătoresc pe Sf. Petru şi Pavel, transmite Info-Prim Neo. Noul lăcaş va fi construit în imediata apropiere a Bisericii Sfântul Dumitru, fondată în anul 1890 de către enoriaşul Petru Donici. Potrivit enoriaşilor, Petru Donici ar fi oferit teritoriu şi bani pentru a fi construită o biserică în numele celor doi sfinţi, însă construcţia lăcaşului a fost întreruptă pentru câţiva ani, iar cei care contribuit la finalizarea ei mai târziu au dorit ca lăcaşul să poarte numele Sfântului Dumitru. Ilie Tâtlu, membru al consiliului de observatori al procesului de construcţie, spune că centrul social de pe lângă noua biserică va promova activităţi de tezaur naţional (pictură, sculptură în lemn, brodat etc.), care până acum se desfăşurau în încăperile auxiliare ale Bisericii Sfântului Dumitru. Totodată centrul va oferi câte o masă pe zi persoanelor fără adăpost din regiune. Biserica şi centrul social vor fi construite datorită sprijinului financiar din partea Guvernului Republicii Moldova, a Primăriei municipiului Chişinău, precum şi a mai multor oameni de afaceri din ţară. Unii agenţi economici au oferit materiale de construcţie. Se preconizează că lucrările vor fi terminate în 2 ani.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.