În Biserica Sfântul Dumitru din Chişinău au fost luate toate măsurile de prevenire a infecţiei COVID-19 , asigură preotul Pavel Borsevschi. „Pe noi nu ne-au informat, în nici un fel, despre interzicerea slujbei, decât că avem voie să slujim, dar să ţinem cont de toate măsurile de protecţie”, a declarat preotul, solicitat la telefon de IPN.
Enoriașii au stat, cât a fost posibil, pe afară, în curtea bisericii, la 1-2 metri distanţă unul de celălalt. Le-au fost date măşti credincioşilor care nu le aveau, oamenii s-au împărtășit fără să atingă lingurița. Cei care se simțeau rău sau cei care au venit de peste hotare au fost rugaţi să nu se apropie de icoane, spune Pavel Borsevschi.
Potrivit parohului, la biserică au venit oamenii care o fac zi de zi, de 30 de ani încoace. „Dacă facem panică mai mult decât se cuvine, îi îndepărtăm de toate şi îi izolăm imediat şi fără motiv, cred că este mai rău. Omul cu credinţă în suflet adaugă la imunitatate, dacă nu avem pastile, măcar să ridicăm imunitatea prin credinţa în Hristos”, a mai spus preotul.
La Biserica „Sfantul Dumitru” au slujit astăzi patru preoţi şi s-au împărtăşit 70-80 de oameni. Liturghia a fost transmisă și online. Duminică, dacă timpul va fi frumos, slujba se va ține afară.