La Bender vor fi puse în circulaţie 15 troleibuze aduse din Minsk

În scurt timp pe străzile oraşului Bender vor fi puse în circulaţie 15 troleibuze aduse din Minsk, Belarus. Acestea au fost livrate în cadrul programului de dezvoltare şi optimizare a circulaţiei transportului electric orăşenesc, transmite corespondentul Info-Prim Neo din Tiraspol. Pentru transportarea fiecărui vehicul din fondul de rezervă al regiunii au fost alocate mai bine de 2 mii dolari. Troleibuzele, care până acum au circulat pe străzile din Minsk, au fost reparate capital. Andrei Reka, inginer şef la Departamentul de troleibuze din Bender, a estimat că punerea în circulaţie a acestor troleibuze va stabiliza traficul de călători şi va micşora intervalul de circulaţie. “O parte din cele 15 troleibuze vor rămâne în rezervă, altele vor circula pe traseele în care se înregistrează un interval substanţial de timp. Înainte de a fi scoase în trafic, vor fi supuse unui control tehnic”, a mai spus Andrei Reka   În anul 1995 pe rutele oraşului Bender circulau doar 6 troleibuze. Astăzi traficul de pasageri este asigurat de 21 vehicule. Numărul anual de pasageri este de 13 mln.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.