Un poligon de examinare a conducătorilor auto a fost dat în exploatare la Bălţi. Ministrul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, Vasile Botnari, a declarat că, până la finele anului, poligonul va fi automatizat, astfel încât să fie sporită obiectivitatea evaluării capacităţilor candidaţilor la obţinerea permisului de conducere, prin eliminarea la maximum a factorului uman, transmite IPN.
În total, pe ţară se preconizează construcţia a trei poligoane automatizate, dotate cu camere video şi senzori care vor fixa toate mişcările candidatului, iar la final aptitudinile acestuia vor evaluate de către computer. „Am lansat procesul de reformă prin care se vrea implementarea unui set de măsuri care să schimbe situaţia cu calificarea joasă a şoferilor, cumpărarea permiselor, corupţia în sistem”, a declarat Vasile Botnari.
Măsurile de reformare a sistemului de pregătire a conducătorilor auto, de susţinere a sectorului IT din Moldova, dar şi de modernizare a serviciilor poştei, au fost discutate şi în cadrul întrevederii ministrului TIC cu directorii şcolilor auto, agenţii economici din domeniul TIC din municipiul Bălţi.