La Bălți a fost inaugurat Centrul de Informare și Consultanță în Afaceri

În municipiul Bălți a fost inaugurat Centrul de Informare și Consultanță în Afaceri. Crearea și funcționarea acestuia urmărește dezvoltarea și promovarea competențelor și a culturii antreprenoriale, prin acordarea serviciilor de informare și consultanță în afaceri în regiunea de nord a Moldovei. Centrul face parte din rețeaua regională a Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, devenind operațional cu suportul financiar al Uniunii Europene și al Ministerului Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare, transmite IPN.

Prezent la evenimentul de inaugurare, vicepremierul Dumitru Alaiba, și ministru al dezvoltării economice și digitalizării, a spus că Centrul reprezintă o nouă platformă care va oferi oportunități pentru antreprenorii din regiunea de nord a țării. „Această locație o să fie un centru de consultare și îndrumare pentru cei care sunt la început de cale și pentru cei care vor să aleagă antreprenoriatul ca și opțiune de carieră. Vrem să avem mai mulți antreprenori în această țară, pentru că astfel o să putem avea o economie mai mare, mai dinamică și mai competitivă”, susține Dumitru Alaiba.

Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Jānis Mažeiks, a declarat că Centrul de Informare și Consultanță în Afaceri deschis astăzi la Bălți este un exemplu concret al suportului oferit de UE și statele sale membre. „Acest Centru va servi drept un punct vital pentru antreprenori și afaceri mici și mijlocii, oferind servicii esențiale de consultanță și suport. Centrul este o resursă valoroasă pentru cei care sunt la începutul drumului antreprenorial sau pe pentru cei care își doresc să-și extindă afacerilor”, a mai spus ambasadorul UE.

Ambasadoarea Republicii Federale Germania, Margret Maria Uebber, a menționat că inaugurarea Centrului reprezintă un moment important în susținerea afacerilor din Bălți. Extinderea serviciilor ODA în nord este un pas valoros și logic pentru consolidarea ulterioară a regiunii. „Îmbunătățirea mediului de afaceri, crearea locurilor de muncă și astfel oferirea unei perspective pentru tinerii moldoveni acasă – reprezintă unul dintre principalele obiective ale cooperării germane. Prin stimularea obiectivelor și îmbunătățirea cadrului legislativ pentru dezvoltarea economică durabilă, cooperarea germană a contribuit la crearea a peste 15 mii de locuri de muncă, începând cu anul 2015, unele, inclusiv în cadrul companiilor germane. În acest sens a fost important să nu ne concentrăm doar pe zona Chișinăului, ci să ieșim din acesta și să lucrăm și în alte regiuni ale țării. Nordul, în special zona din jurul municipiului Bălți, s-a dezvoltat într-un pol de creștere în cadrul Moldovei”, a precizat Margret Maria Uebber.

Primarul municipiului Bălți, Alexandr Petcov, susține că administrația locală va manifesta și în continuare deschidere față de fonduri europene pentru a aduce modernizarea europeană în municipiul. „Suntem siguri că al doilea oraș după mărime din Moldova ar trebui să arate altfel. Trebuie să arate ca un oraș modern, cu o infrastructură europeană, ca un oraș cu o dezvoltare de care să nu ne fie rușine pe viitor”, a mai spus edilul.

Directorul interimar ODA, Gheorghe Iudin, a declarat că Centrul de Informare și Consultanță în Afaceri are un  obiectiv clar – să dezvolte capitalul uman prin promovarea competențelor și culturilor antreprenoriale. „Aici vor fi oferite servicii de informare și consultanță de înaltă calitate prin programele și instrumentele de suport gestionate de ODA, inclusiv „373” și FACEM (n.r. Fondul pentru antreprenoriat și creștere economică a Moldovei). Aceste servicii sunt cruciale pentru a sprijini afacerile să devină mai competitive și mai reziliente – piloni esențiale pentru o economie sănătoasă și diversificată”, a mai spus Gheorghe Iudin.

Centrul de Informare și Consultanță în Afaceri se află în incinta Centrului de Metrologie Aplicată și Certificare din strada Decebal, 13, orașul Bălți.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.