La acest număr puteți afla informații despre mersul trenurilor și cât costă biletele

Din 1 ianuarie 2018, în cadrul biroului de informații al Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” va fi activ un singur număr de telefon: (022) 83 33 33. Noul număr este deja activat și poate fi utilizat de beneficiari. Numele la care s-a sunat până acum vor fi dezactivate din prima zi a anului viitor.

Potrivit unui comunicat de presă al administrației căilor ferate, noul serviciu activează în baza principiilor de funcționare a unui call-center și oferă informații despre orarul circulației trenurilor, costul tichetelor de călătorie și altele, în regim non-stop. Pentru a îmbunătăți comunicarea pasagerilor cu operatorii, apelurile primite vor fi înregistrate, astfel încât călătorii să poată sesiza responsabilii de la CFM despre eventualele deficiențe sau inconveniențe cu care s-au confruntat în procesul de comunicare telefonică cu angajații biroului de informații, transmite IPN.

Pentru comunicarea cu operatorii nu se vor percepe taxe suplimentare decât cele prevăzute pentru apelurile standard. Informațiile despre mersul trenurilor străine pe teritoriul Republicii Moldova vor fi și ele gratuite. Dacă pasagerii vor dori să afle informații despre o cursă care nu trece prin Moldova, vor fi direcționați către un alt serviciu, care  este cu plată.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.