La 29 iulie cetăţenii Republicii Moldova îşi serbează Constituţia

La 29 de iulie se împlinesc18 ani de la adoptarea Constituţiei Republicii Moldova. Într-un mesaj de felicitare semnat cu această ocazie de preşedintele Curţii Constituţionale (CC), Alexandru Tănase, se spune că aniversarea a18-a a Constituţiei reprezintă un prilej de a ne reaminti că adoptarea legii supreme a pus bazele instaurării democraţiei şi a statului de drept. În tot acest timp legea fundamentală s-a dovedit a fi un corp de principii şi norme care a deschis calea pentru afirmarea valorilor fundamentale ale statului de drept şi ale economiei de piaţă, o garanţie a drepturilor fundamentale ale omului, dar şi a funcţionării instituţiilor de bază ale statului, oferind cadrul necesar instituirii unui sistem de guvernare bazat pe drepturile inalienabile ale umanităţii: viaţă, libertate şi căutarea fericirii, transmite Info-Prim Neo. În mesaj se mai spune că anume Constituţia Republicii Moldova este documentul cu cea mai mare autoritate de reglementare în viaţa publică, politică şi socială a ţării. Preşedintele CC susţine că semnificaţia istorică a adoptării Constituţiei nu poate fi ignorată. Adoptarea Constituţiei a fost un pivot pentru noua republică independentă, care tocmai ieşea dintr-un conflict major cu elementele separatiste din partea stângă a Nistrului. „Simbol al luptei poporului pentru libertate, democraţie şi drepturile omului, Constituţia reaminteşte fiecărui cetăţean datoria sfântă de a servi cu credinţă patria, de a apăra cu orice preţ unitatea, suveranitatea şi independenţa Republicii Moldova”. Potrivit lui Alexandru Tănase, Ziua Constituţiei este o ocazie de a sărbători democraţia nu numai ca sistem politic, ci şi ca mod de viaţă. Valorile fundamentale înscrise în Constituţie îi obligă pe cetăţenii moldoveni să lucreze în mod constant pentru consolidarea şi dezvoltarea acestor valori, or, menţionează preşedintele CC, libertatea şi drepturile omului nu sunt privilegii de care să ne bucurăm, ci o recompensă pentru acei care le vor onora şi apăra. Cu ocazia aniversării a18-a a Constituţiei, în numele său personal şi al Curţii Constituţionale, Alexandru Tănase leurează tuturor pace şi prosperitate, şi îi îndeamnă ca în tot ceea ce fac să dea substanţă noţiunilor de stat de drept şi supremaţie a legii, să contribuie la edificarea unei societăţi guvernate de dreptate şi adevăr şi să cinstească, aşa cum se cuvine, Constituţia Republicii Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.