Analistul politic Vladislav Kulminski, membru al Consiliului Suprem de Securitate, recunoaște că i s-a propus să participe pe lista electorală a Partidului Acțiune și Solidaritate la scrutinul din iulie, doar că nu se vede parlamentar, notează IPN.
„Fiecare persoană trebuie să se ocupe de ceea ce-i place și de ceea ce știe bine să facă. Am primit această propunere cam 3 luni în urmă din partea lui Igor Grosu și echipa PAS. Am fost onorat de această propunere, dar eu nu mă văd parlamentar” a spus Vladislav Kulminski în cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la N4.
Kulminski afirmă că, în prezent, Republica Moldova are o șansă istorică de dezvoltare și modernizare în persoana președintei Maia Sandu, motiv pentru care va susține reformele promovate de șefa statului și de partidul pro-prezidențial, PAS.
„Eu le-am zis că îi voi ajuta cu tot ce pot, e clar că, în condițiile actuale, PAS se egalează cu Maia Sandu, dar nu este neapărat să mă regăsesc pe listă. Fiecare partid trece printr-un proces de selectare a cadrelor, inclusiv, de la nivel local. Eu nu voiam să iau locul altcuiva care a muncit în partid la nivel local. Eu n-am vrut să creez aceste supărări. Eu nu mă văd parlamentar în Republica Moldova, eu sunt mai mult pe partea executivă”, a mai spus Vladislav Kulminski.
Vladislav Kulminski a fost consilier al Maiei Sandu pe probleme de politică externă și planificare strategică în perioada când Sandu a deținut funcția de prim-ministră. În prezent, Kulminski e membru al Consiliului Suprem de Securitate, funcție care, potrivit lui, nu este remunerată din bugetul de stat.