Experienţa Centrului Contact de a organiza dezbateri electorale la sate şi-a demonstrat eficienţa, a declarat directorul ONG-ului, Sergiu Neicovcen, la o masă rotundă la care au fost discutate aspectele educaţiei electorale şi monitorizarea alegerilor. Neicovcen a precizat că înaintea alegerilor locale din 5 iunie dezbateri au fost organizate în 25 de localităţi din ţară, transmite Info-Prim Neo. În sate la dezbateri au participat preponderent candidaţii la funcţia de primar, iar în oraşe s-a pus mai mult accent pe consiliile raionale şi pe cele orăşeneşti. Discuţiile au avut loc în casele de cultură, unde erau invitaţi şi localnicii. Prima etapă presupunea întrebări propuse de organizatori, iar la cea de-a doua concurenţii răspundeau la întrebările acordate de cetăţenii din sat. Au existat, însă, şi candidaţi care au refuzat invitaţia. „La nicio dezbatere nu au fost mai puţini de 200 de cetăţeni în sală. Localnicii au salutat ideea, iar concurenţii din satele vecine solicitau organizarea dezbaterilor şi în localitatea lor”, a menţionat Sergiu Neicovcen. Directorul Centrului Contact a mai spus că în 5 raioane din ţară au organizate emisiuni informative despre alegeri, la care au fost invitaţi şi experţi ai societăţii civile. După alegerile locale în localităţile rurale se preconizează să mai fie organizate dezbateri, o dată la 6 sau la 12 luni. De data aceasta la dezbateri vor fi invitaţi consilierii deja aleşi, iar cetăţenii vor ave posibilitatea să le pună diverse întrebări. Masa rotundă „Educaţie electorală şi metodologii de monitorizare: bune practici şi oportunităţi în ţările Uniunii Europene şi a Parteneriatului Estic” a fost organizată în cadrul Coaliţiei pentru Alegeri Libere şi Corecte în parteneriat cu Asociația European Exchange (Germania). Activităţile desfăşurate în cadrul Coaliţiei se bucură de suportul financiar al Fundaţiei Est-Europeane din resursele acordate de Agenţia Suedeză pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida / Asdi), şi Ministerul de Externe al Danemarcei (DANIDA).