Președintele României Klaus Iohannis spune că țara sa „va relua cooperarea deplină cu Republica Moldova când va constata că la nivel guvernamental vor avea loc acțiuni privind continuarea parcursului european și a procesului de reformă în domenii precum justiția, administrația și combaterea corupției”. Declarații în acest sens au fost făcute astăzi la întâlnirea cu șefii misiunilor diplomatice străine acreditați la București, scrie agerpres.ro, citat de IPN.
„În ceea ce privește Republica Moldova, reiterez poziția României: parcursul european este singura și cea mai sigură cale către reformarea profundă a instituțiilor, de natură să aducă beneficii palpabile cetățenilor săi. Din păcate, așa cum am mai spus, nu suntem deloc convinși că actualul Guvern de la Chișinău își propune acest obiectiv”, a declarat președintele României.
Klaus Iohannis a mai menționat că România va continua să sprijine Republica Moldova doar prin intermediul proiectelor care sunt dedicate direct cetățenilor, proiectele cu impact la nivel local și proiectele de interconectare strategică.