Klaus Iohannis la tribuna ONU: Vom sprijini necondiționat consolidarea rezilienței Republicii Moldova

România își va continua sprijinul necondiționat pentru consolidarea rezilienței Republicii Moldova, a doua cea mai afectată țară de războiul Rusiei împotriva Ucrainei. Declarația aparține președintelui român, Klaus Iohannis, și a fost făcută în cadrul dezbaterilor generale ale celei de-a 79-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, transmite IPN.

„Ne-am adunat cu toții aici, liderii lumii, cu responsabilitatea unei viziuni globale mai bune și cu voința de a o transpune în realitate. Nu există un cadru mai bun și mai reprezentativ decât Organizația Națiunilor Unite, înființată acum 79 de ani, ancorată în Carta ONU și în Dreptul Internațional. Oricât de nesigură este lumea astăzi, răspunsul la problemele noastre va consta întotdeauna în mai multă cooperare și mai multă solidaritate. România va susține întotdeauna ordinea mondială internațională, cu ONU în centrul ei. Dacă vrem să găsim soluții, trebuie să avem o viziune mai responsabilă asupra lumii. Să-i înțelegem provocările”, a menționat liderul de la Cotroceni.

Klaus Iohannis a spus că, în mod regretabil, insecuritatea, violența, conflictele și chiar războiul au pus stăpânire pe lume. Principala provocare este găsirea soluțiilor atât de necesare pentru restabilirea și protejarea păcii. În caz contrar, ordinea internațională și dreptul internațional sunt irosite.

„Priviți consecințele globale teribile ale războiului Rusiei împotriva Ucrainei. Acest război a declanșat cea mai mare criză de securitate din istoria recentă a Europei, încălcând dreptul internațional și având implicații mult dincolo de Europa. În acest context, România a acordat un sprijin puternic și multidimensional Ucrainei și poporului său și ne-am angajat să îl menținem atât timp cât va fi nevoie. În același timp, România își va continua sprijinul necondiționat pentru consolidarea rezilienței Republicii Moldova, a doua cea mai afectată țară de acest război. Securitatea noastră nu este regională, ci globală. Acest război brutal a afectat deja națiuni și oameni din întreaga lume”, a notat președintele României.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.