Klaus Iohannis a fost întâmpinat la Chișinău. Au început discuțiile cu Maia Sandu

Președintele României, Klaus Iohannis a ajuns al Chișinău. Șeful statului român a fost întâmpinat de către președinta Maia Sandu, la Președinție. După ce orchestra prezidențială a intonat imnurile României și Republicii Moldova, cei doi șefi de stat au salutat Garda de Onoare și au mers în clădirea Președinției pentru discuții bilaterale, transmite IPN.

Discuțiile celor doi șefi de stat vor avea loc cu ușile închise. Ulterior, Maia Sandu și Klaus Iohannis vor susține o conferință de presă. Aceasta va fi precedată de semnarea unei Declarații comune cu privire la cooperarea bilaterală pentru consolidarea rezilienței Republicii Moldova.

„Declarația comună cu privire la cooperarea bilaterală pentru consolidarea rezilienței Republicii Moldova definește și întărește cooperarea bilaterală în acest domeniu vital pentru consolidarea și protejarea democrației și a stabilității Republicii Moldova”, a precizat Președinția de la București în comunicatul de presă în care anunța vizita președintelui Klaus Iohannis la Chișinău.

După conferință, cei doi șefi de stat vor merge pe Aleea Clasicilor din Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” pentru a depune flori la bustul poetului Mihai Eminescu.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.