Kalman Mizsei: Situaţia din Osetia de Sud şi Abhazia nu trebuie să fie un precedent pentru Transnistria

Situaţia din Osetia de Sud şi Abhazia nu trebuie să fie un precedent pentru Transnistria, pentru că este vorba de încălcarea multor principii ale relaţiilor internaţionale, a declarat marţi, 2 septembrie, reprezentantului special al Uniunii Europene în R. Moldova, Kalman Mizsei. Declaraţia a fost făcută în urma întâlnirii oficialului european cu liderii fracţiunilor parlamentare, având ca temă poziţia UE faţă de situaţia din Georgia şi deciziile Summit-ului UE de luni, 1 septembrie. Potrivit lui Kalman Mizsei, conflictul transnistrean are specificul său. Reprezentantul UE şi-a exprimat speranţa că dialogul în formatul 5+2 va continua, menţionând că luni, 8 septembrie, la Viena vor avea loc negocieri în formatul 3+2. „Principiile noastre de reglementare a conflictului nu s-au schimbat şi credem că acestea sunt singurele principii democratice. În Transnistria nu sunt motive obiective pentru conflict şi de aceea sperăm că toţi partenerii vor face tot posibilul şi că Rusia va da dovadă de constructivism pentru a soluţiona problema”, a menţionat Kalman Mizsei. Oficialul european a apreciat propunerea autorităţilor moldovene de reglementare în baza pachetului de documente drept un bun început al procesului, care permite începerea negocierilor finale în formatul 5+2. De asemenea, Mizsei a spus că proiectul legii privind statutul autonomiei transnistrene este un un document serios care poate sta la baza reglementării transnistrene. Oficialul a afirmat că UE şi Comisia europeană pentru democraţie prin drept (Comisia de la Veneţia) au făcut cunoştinţă cu acest document, dar a evitat să divulge detalii despre conţinutul proiectului. În schimb, Reprezentantul UE a remarcat că Memorandumul Kozak, despre care se discută în ultimul timp, are foarte multe probleme serioase, care nu vor permite UE să recunoască reglementarea conflictului transnistrean în baza acestui document. Liderul fracţiunii Alianţa Moldova Noastră, Serafim Urecheanu, a declarat că pentru R. Moldova este foarte important acum să nu piardă timpul şi să găsească un model favorabil pentru soluţionarea diferendului transnistrean. „Este o situaţie favorabilă şi Rusia va fi impusă de opinia publică internaţională să găsească un alt model de reglementare a problemei transnistrene”, a spus pentru jurnalişti Urecheanu. Liderul fracţiunii Partidului Democrat, Dumitru Diacov, a declarat că R. Moldova trebuie să folosească contextul creat în urma conflictului din Georgia. Pentru aceasta RM trebuie să aibă alegeri democratice, libere, ca noul Guvern să aibă credibilitate în Europa. „Este evident că până la alegeri nu se va întâmpla nimic în reglementarea conflictului. Să ne grăbim să facem ceva în defavoarea ţării este imposibil”, a menţionat Diacov. Potrivit liderul fracţiunii Partidului Popular Creştin-Democrat, Vlad Cubreacov, în cadrul discuţiilor dintre fracţiuni şi reprezentantul UE părţile au fost de comun acord că între Transnistria şi Osetia de Sud nu poate fi făcută nici o paralelă. „Am convenit că reglementarea acestui conflict poate fi făcută numai consensual în Parlamentul RM, aşa cum a fost adoptată în 2005 Legea privind principiile de reglementarea a conflictului transnistrean, care prevede întâi de toate retragerea necondiţionată a trupelor ruse de pe teritoriul regiunii transnistrene. Doar după aceea, prin referendum local se va putea contura teritoriul care va primi statutul de autonomie. Nu vom accepta nici un fel de presiune din partea Federaţiei Ruse”, a menţionat Cubreacov. Liderul fracţiunii Partidului Comuniştilor, Eugenia Ostapciuc, nu a participat la întrevederea cu Kalman Mizsei. Potrivit serviciului de presă al Parlamentului, ea nu a putut veni pentru că a intervenit ceva în ultimul moment. La Summit-ul de la 1 septembrie, UE a condamnat recunoaşterea Osetiei şi Abhaziei. De asemenea, a fost stabilit un termen pentru dialogul dintre UE şi Federaţia Rusă. Rusia, Georgia şi Osetia de Sud au acceptat forţe pacificatoare şi observatori din partea UE în regiunea de conflict.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.