Kalman Mizsei: Cele mai mari ilegalităţi au fost comise sub paravanul integrării în UE

„Marea tragedie a Republicii Moldova este că în ultimii ani cele mai mari ilegalităţi au fost comise sub paravanul integrării europene. Politicienii corupţi şi iresponsabili din Republica Moldova au discreditat parcursul european al ţării. De această părere este ex-reprezentantul special al Uniunii Europene pentru Republica Moldova în perioada 2007-2011, Kalman Mizsei. Într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, oficialul a declarat că e ferm convins că, în pofida acestor nereguli, şansa Moldovei de a prospera este doar aderarea la UE, transmite IPN.

„De aici vine şi întrebarea mea: care este forţa politică şi cine sunt acei politicieni care vor fi capabili să reprezinte drumul european care ar rezolva nevoile oamenilor, care le-ar aduce o conducere integră moral, continuarea unor reforme economice ce nu îmbogăţesc doar anumite persoane. Dar le-ar aduce şi reforme prin care judecătorii şi procurorii devin independenţi şi nu mai servesc oligarhilor sau politicienilor influenţi în stat”, a notat Kalman Mizsei.

În opinia sa, cea mai credibilă candidată în aceste alegeri este Maia Sandu. „Ca ministră a educaţiei, ea a dat dovadă de credibilitate prin integritatea sa şi prin lupta care a dus-o împotriva corupţiei, cea mai mare boală a Moldovei în ultima perioadă”, a menţionat ex-reprezentantul special al UE pentru Moldova.

Kalman Mizsei a mai spus că aceste alegeri sunt o provocare pentru întreaga societate, întrucât cetăţenii moldoveni trebuie să reformeze statul în care politica, economia şi societatea sunt dirijate de un singur actor politic. „Trebuie să privim aceste alegeri prin prisma întrebării: cum recăpătăm puterea concentrată în mâinile unui singur om, în mâinile domnului Plahotniuc?”, a remarcat Mizsei.

El a insistat că procesul de votare trebuie să fie democratic. Finalitatea prezidenţialelor va avea ca scop să arate dacă noul preşedinte va fi unul independent de Vladimir Plahotniuc, cât şi de puterile din exterior, cum ar fi Rusia, care are un interes neo-imperialist în regiune.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.