„Războaiele hibride pe care le declanșează țintesc nu doar în ocuparea teritoriilor, ci mai ales în mințile și percepțiile oamenilor, pentru a justifica crimele pe care le pun la cale. În astfel de circumstanțe, dacă nu ne implicăm direct în combaterea agresiunii, atunci o minimă decență ne cere să spunem măcar lucrurilor pe nume – că războiul, agresiunea, ipocrizia etc., sunt exact ceea ce sunt de când e lumea și pământul și nicidecum nu sunt valori tradiționale…”
---
Minciuna și neadevărul au ajuns să fie virtuți...
Războiul Rusiei împotriva Ucrainei este resimțit tot mai pregnant. Nu încape îndoială că soarta Republicii Moldova, și nu doar a acesteia, depinde de evoluția de mai departe a acestui război. Actualmente, nimeni nu poate ști cum se va termina această aventură a Rusiei, însă știm cu toții că nu va mai fi cum a fost. În astfel de circumstanțe, cea mai mare povoară este incertitudinea. Iar în ceața acestei incertitudini singurul lucru pe care îl putem face pentru a nu ne rătăci complet este să avem atitudini clare și să numim pe nume evenimentele care au loc.
Ca de obicei, în orice război, victima principală a acestuia este adevărul. Chiar în ajunul invadării Ucrainei de către forțele armate rusești, președintele Vladimir Putin și anturajul acestuia ne adormeau vigilența, asigurându-ne că Rusia nu are de gând să atace Ucraina și că ar fi vorba despre o isterie declanșată de răuvoitorii Rusiei. Acum știm cu certitudine că pentru conducerea Rusiei a minți este o virtute și nu un viciu. Este vorba despre cel mai concludent exemplu, care ar trebui să-i dezarmeze pe toți susținătorii agresiunii rusești.
Invazia Ucrainei de către Rusia a fost precedată de justificarea acesteia de către președintele Putin, care și-a fundamentat acțiunea războinică, invocând articolul 51 al Cartei Națiunilor Unite privind dreptul la autoapărare: Nici o dispoziție din prezenta Carta nu va aduce atingere dreptului inerent de autoapărare individuală sau colectivă în cazul în care se produce un atac armat împotriva unui Membru al Națiunilor Unite, până când Consiliul de Securitate va fi luat măsurile necesare pentru menținerea păcii și securității internaționale. Adică, atacatorul s-a autodeclarat a fi atacat. La o săptămână de la invazie, pe 2 martie 2022, Adunarea Generală a ONU a adoptat cu votul a ¾ din membri Rezoluția împotriva invaziei în Ucraina, care condamnă Agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.
Profanarea textului Cartei ONU nu este singurul argument pentru justificarea agresiunii și războiului, care a răpit deja mii de vieți omenești. Argumentul suprem în efortul de hipnotizare a susținătorilor săi, la fel cum o făcea pitonul Kaa din Cartea junglei, a fost citarea Sfintei scripturi: Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi (Ioan capitolul 15.13). Iată că am ajuns s-o vedem și pe asta, când Sfânta scriptură și dragostea sunt folosite pentru justificarea războiului. Așadar, mii de oameni sunt uciși din dragoste pentru aceștia! Pe fundalul celor menționate, redactarea dicționarelor explicative, în care cuvântul război ar urma să fie înlocuite cu operațiune specială, pare a fi o chestie năstrușnică, deși riscantă – lipsirea de libertate pentru 15 ani.
Valorile tradiționale și ipocriții
În Republica Moldova sunt aproximativ 20% din cetățeni hipnotizați ca maimuțele de către Kaa. Aceștia cred că vinovat de războiul din Ucraina se face nu agresorul identificat cu precizie în Rezoluția ONU, ci cel agresat. Acestea sunt roadele propagandei. Susținătorii războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei pretind că acesta este, de fapt, un război împotriva Occidentului și a ordinii mondiale globaliste, instaurate de Occident și care subminează valorile tradiționale. O bună partea dintre aceștia cred că China este aliatul Rusiei în acest război anti-globalist. Adevărul e că China ar putea fi principalul beneficiar al războiului, însă este o prostie să înregimentezi China în pretinsul război anti-globalist. Ne-am convins de asta nu o singură dată. Astfel, în timp ce ex-președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, ridica flamura anti-globalistă, pledând glocalizarea vs. globalizarea, asta pentru a-i face pe placul lui Putin, președintele Republicii Populare Chineze, Xi Jinping, s-a angajat public să ia sub protecție globalizarea și libertatea comerțului, reiterând în mod constant: China este un susținător puternic al globalizării în lume, pentru că acesta este viitorul și continuă să contribuie la dezvoltare. Ciudat, dar dacă Rusia s-a angajat să lupte împotriva globalizării, atunci și-a ales greșit inamicul.
Referindu-ne la valorile tradiționale pe care s-a angajat să le apere un șir de partide politice din Republica Moldova, ajungem la concluzia că apărarea acestora iată că au dispărut de pe agendă. În Ucraina e război, sunt distruse familii și uciși mii de oameni, adică sunt atacate principalele valori tradiționale, iar proclamații apărătorii ai acestora tac mâlc. Mai mult, pretinsul bastion al valorilor tradiționale – Biserica Ortodoxă, a evitat se condamne războiul. Dimpotrivă, patriarhul Kirill caută justificări pentru acest război, chiar dacă o parte a clerului se opune acestuia, riscând sciziunea în rândul credincioșilor.
Nu încape îndoială că binefacerea, caritatea, este o valoarea pentru toate confesiunile. Dar iată că am ajuns să constatăm că în Republica Moldova binefacerea este, adesea, o ramură a business-ului politic, o manifestarea a ipocriziei. De-a lungul anilor, în preajma campaniilor electorale, am asistat cu toții la acte de caritate, de exemplu, a Fundației din Suflet sau a Fundației Edelweiss, dar acum descoperim că odată cu terminarea proiectelor politice ale lui Vlad Plahotniuc sau Igor Dodon s-au terminat și activitățile de caritate ale fundațiilor respective. Nu vedem niciun fel de implicarea în susținerea refugiaților ucraineni, deși s-ar părea că acum e cea mai mare ocazie pentru manifestarea și promovarea valorilor tradiționale. Și fundațiile afiliate lui Ilan Șor sunt mai mult preocupate de extinderea rețelei magazinelor sociale, care fidelizează electoratul respectiv, nicidecum de nevoile refugiaților, care nu pot deveni alegători.
Concluzii
Autoritarismul și exclusivismul liderilor și elitelor politice ne arată actualmente cât de periculoase pot fi acestea în lunecarea spre revanșism și revizionism. Războaiele hibride pe care le declanșează țintesc nu doar în ocuparea teritoriilor, ci mai ales în mințile și percepțiile oamenilor, pentru a justifica crimele pe care le pun la cale. În astfel de circumstanțe, dacă nu ne implicăm direct în combaterea agresiunii, atunci o minimă decență ne cere să spunem măcar lucrurilor pe nume – că războiul, agresiunea, ipocrizia etc., sunt exact ceea ce sunt de când e lumea și pământul și nicidecum nu sunt valori tradiționale.
Victor Pelin
Vezi și:
- Candidatul unic, oleacă independent… Op-Ed de Victor Pelin
- Perspectivele bătăliei blocului Pobeda. Op-Ed de Victor Pelin
- Desfășurarea recensământului 2024. Op-Ed de Victor Pelin
- Sindromul amneziei prezidențiale. Op-Ed de Victor Pelin
- Impactul stabilirii datei alegerilor prezidențiale și a referendumului constituțional. Op-Ed de Victor Pelin
- Gorilele comuno-socialiste împotriva Victoriei. Op-Ed de Victor Pelin
- Cea de a patra încercare de revenire în politică a ex-premierului Vasile Tarlev. Op-Ed de Victor Pelin
- Ziua victoriei asupra fascismului pe fundalul reanimării acestuia. Op-Ed de Victor Pelin
- Despre referendumul constituțional. Op-Ed de Victor Pelin
- Manipulare prin omisiune și mutarea accentelor. Op-Ed de Victor Pelin
- Gânduri despre aniversarea a 15-a a evenimentelor din 7-8 aprilie 2009... Op-Ed de Victor Pelin
- Inflație de referendumuri. Op-Ed de Victor Pelin
- Gânduri generate de actul terorist de la Moscova. Op-Ed de Victor Pelin
- Intriga alegerilor prezidențiale din Rusia. Op-Ed de Victor Pelin
- Guțul a eclipsat-o pe Vlah? Op-Ed de Victor Pelin
- De ce platforma Irinei Vlah riscă să nu se bucure de susținere? Op-Ed de Victor Pelin
- Miza alegerilor prezidențiale. Op-Ed de Victor Pelin
- Pericolul coloanei a V-a și reacția societății. Op-Ed de Victor Pelin
- Consecințele conferinței de la Yalta: eliberatori vs. ocupanți. Op-Ed de Victor Pelin
- Mostră de plagiat și manipulare prin omisiune. Op-Ed de Victor Pelin
- Cine totuși a câștigat alegerile? Op-Ed de Victor Pelin
- Despre autorul transformării utopiei în antiutopie. Op-Ed de Victor Pelin
- Despre antisemitismul de stat... Op-Ed de Victor Pelin
- Despre miracole și sărbătorile de iarnă... Op-Ed de Victor Pelin
- Cel mai îndelungat război al imperialismului sovietic. Op-Ed de Victor Pelin
- Originea cultului denunțurilor și turnătorilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Basmul taurului alb nu e cel mai plictisitor... Op-Ed de Victor Pelin
- Alegerea basarabenilor... Op-Ed de Victor Pelin
- Reanimarea reflexelor propagandistice. Op-Ed de Victor Pelin
- Despre date memorabile și promisiuni neonorate... Op-Ed de Victor Pelin
- Pierderea și reafirmarea identității... Op-Ed de Victor Pelin
- În pragul veșniciei... Op-Ed de Victor Pelin
- Interpretarea sondajelor de către politicieni. Op-Ed de Victor Pelin
- Glorificarea victoriei sovieto-naziste. Op-Ed de Victor Pelin
- Alegerea impusă de două evenimente simbolice. Op-Ed de Victor Pelin
- Mulți chemați puțini aleși... Op-Ed de Victor Pelin
- Amenințări și intimidări de Ziua Independenței. Op-Ed de Victor Pelin
- Imposibilitatea comunismului cu față umană. Op-Ed de Victor Pelin
- Cea de a doua încercarea de a intra în același râu. Op-Ed de Victor Pelin
- Criza găgăuză – revelator al decăderii morale. Op-Ed de Victor Pelin
- Inaugurarea guvernatoarei Plaiului de vis... Op-Ed de Victor Pelin
- Cartagina trebuie distrusă! Op-Ed de Victor Pelin
- Asul de ghindă și resuscitarea poveștii de succes. Op-Ed de Victor Pelin
- Forțarea ușilor deschise... Op-Ed de Victor Pelin
- Operațiunea militară specială civilă. Op-Ed de Victor Pelin
- În așteptarea hotărârii Curții Constituționale... Op-Ed de Victor Pelin
- Preludiu electoral... Op-Ed de Victor Pelin
- Plaiul de vis al aventurierilor politici... Op-Ed de Victor Pelin
- Cui pe cui se scoate? Op-Ed de Victor Pelin
- Ultima ratio. Op-Ed de Victor Pelin
- Iarmarocul generozității comuno-socialiste. Op-Ed de Victor Pelin
- Fără MIR, pentru pace între națiuni, împotriva agresiunii... Op-Ed de Victor Pelin
- Tăcerea nuntașilor și decepția victimei lui Șor... Op-Ed de Victor Pelin
- Ecoul evenimentelor din 7 aprilie… Op-Ed de Victor Pelin
- Retorica justificatoare pentru o eventuală agresiune rusească. Op-Ed de Victor Pelin
- Capacitățile exagerate ale Maiei Sandu...Op-Ed de Victor Pelin
- Premonițiile lui Igor Dodon și efectele acestora. Op-Ed de Victor Pelin
- Comuniștii cheamă la teroare? Op-Ed de Victor Pelin
- Cât vom mai rămâne în mrejele falsurilor? Op-Ed de Victor Pelin
- Acțiunile subversive – Rusia recidivează? Op-Ed de Victor Pelin
- Criticii guvernului Gavrilița... Op-Ed de Victor Pelin
- Apostolii războiului. Op-Ed de Victor Pelin
- A venit vremea Natașelor? Op-Ed de Victor Pelin
- Valorile tradiționale... Op-Ed de Victor Pelin
- Lebăda neagră – ultima speranță... Op-Ed de Victor Pelin
- Regimul putinist declarat terorist. Op-Ed de Victor Pelin
- Scrisorile pierdute. Op-Ed de Victor Pelin
- Alternativa europeană a primarului Ion Ceban. Op-Ed de Victor Pelin
- Când se rânjesc dulăii, latră și cățeii... Op-Ed de Victor Pelin
- Potențialul devastator al ideilor puternice putiniste. Op-Ed de Victor Pelin
- Racul, broasca și o știucă... Op-Ed de Victor Pelin
- Europenizarea Găgăuziei. Op-Ed de Victor Pelin
- Cooperarea cu NATO și completarea strategiei 3C. Op-Ed de Victor Pelin
- Despre beneficiile ocupației... Op-Ed de Victor Pelin
- Alternativa geopolitică – miza opoziției. Op-Ed de Victor Pelin
- Gaura de vierme și sfârșitul geopoliticii moldovenești... Op-Ed de Victor Pelin
- Semi-adevărurile mai periculoase decât minciunile... Op-Ed de Victor Pelin
- Strategia 3D – Disperare, Demagogie, Deja-vu. Op-Ed de Victor Pelin
- Natalia bate câmpii, bate tare cu măciuca-n Casa Mare. Op-Ed de Victor Pelin
- Guvernarea slabă contestată de opoziția discreditată și derutată. Op-Ed de Victor Pelin
- Sfârșitul tranziției post-sovietice. Op-Ed de Victor Pelin
- Atavismul mizantrop. Op-Ed de Victor Pelin
- Mai! Muncă! Pace? Op-Ed de Victor Pelin
- Febra primăverii și opiul pentru popor. Op-Ed de Victor Pelin
- La ce servesc sondajele de opinie? Op-Ed de Victor Pelin
- Războiul hibrid al guvernării și opoziției. Op-Ed de Victor Pelin
- Invitație la agresiune... Op-Ed deVictor Pelin
- Maia Sandu și PAS – beneficiari ai operațiunii speciale... Op-Ed de Victor Pelin
- Primăvară rusească sau arabă? Op-Ed de Victor Pelin
- Rusia edifică noua ordine mondială...Op-Ed de Victor Pelin
- Crocodilul nu dă înapoi... Op-Ed de Victor Pelin
- Butoiul cu pulbere. Op-Ed de Victor Pelin
- Place sau nu place, țara se va reface...(Нравится, не нравится — а страна оправится). Op-Ed de Victor Pelin
- Lumea multipolară după 15 ani de pretenții... Op-Ed de Victor Pelin
- Socialiștii rătăciți în trei pini. Op-Ed de Victor Pelin
- Ce i se permite lui Jupiter nu i se permite ... Op-Ed de VictorPelin
- Între ciocan și nicovală. Op-Ed de Victor Pelin
- Anul 2022 – an al crizelor geopolitice. Op-Ed de Victor Pelin
- „Congresul învingătorilor” sau Paralele între Igor Dodon și Mahatma Gandhi. Op-Ed de Victor Pelin
- Taina învăluită de mister... Op-Ed de Victor Pelin
- Revolta nuntașilor lui Ilan Șor... Op-Ed de Victor Pelin
- Sistemul de pensii și speculațiile politicienilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Ce e rău și ce e bine... Op-Ed de Victor Pelin
- Cum să combatem ura și prostia? Op-Ed de Victor Pelin
- Un an de președinție al Maiei Sandu. Op-Ed de Victor Pelin
- Gerontocrația în acțiune. Op-Ed de Victor Pelin
- Nu dăm țara străinilor? Op-Ed de Victor Pelin
- Primul test electoral pentru noua guvernare. Op-Ed de Victor Pelin
- Năstase, Filip, Dodon... Op-Ed de Victor Pelin
- Cazurile Stoianoglo și Gațcan. Op-Ed de Victor Pelin
- Gogoșarii galbeni și brun-roșcații. Op-Ed de Victor Pelin
- Farmecul votului electronic. Op-Ed de Victor Pelin
- Moldova, moldoveni, moldovenesc? Op-Ed de Victor Pelin
- Lustrația. Op-Ed de Victor Pelin
- În așteptarea vremurilor bune... Op-Ed de Victor Pelin
- Într-un pas în politica externă... Op-Ed de Victor Pelin
- Graba – mama eșecului. Op-Ed de Victor Pelin
- Graba și grebla. Op-Ed de Victor Pelin
- Puterea și opoziția... Op-Ed de Victor Pelin
- Votul transnistrenilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Confuzii electorale. Op-Ed de Victor Pelin
- Pericolul dispariției Moldovei. Op-Ed de Victor Pelin
- Lipsa de discernământ. Op-Ed de Victor Pelin
- Reflecții futuriste. Op-Ed de Victor Pelin
- Gogoși electorale. Op-Ed de Victor Pelin
- Panegiricul lui Voronin. Op-Ed de Victor Pelin
- Geopolitica speculativă. Op-Ed de Victor Pelin
- Virajurile giruetelor politice. Op-Ed de Victor Pelin
- Asimilatorii și contestatarii moștenirii lui Plahotniuc. Op-Ed de Victor Pelin
- Moldova are viitor? Op-Ed de Victor Pelin
- Amnezia comuniștilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Cine dezbină societatea? Op-Ed de Victor Pelin
- Despre blocurile electorale. Op-Ed de Victor Pelin
- Frontul comun al partidelor de stânga... Op-Ed de Victor Pelin
- Despre aberații constituționale. Op-Ed de Victor Pelin
- Uzurparea puterii uzurpate… Op-Ed de Victor Pelin
- Pericolul războiului regional... Op-Ed de Victor Pelin
- Debusolarea socialiștilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Competiția lui Igor Dodon vs. Maia Sandu. Op-Ed de Victor Pelin
- Enigma evenimentelor din 7 aprilie 2009. Op-Ed de Victor Pelin
- Zinaida Greceanîi „cu jalba în proțap” la Consiliul Europei. Op-Ed de Victor Pelin
- Vaccinarea și jocurile politice. Op-Ed de Victor Pelin
- De ce Maia Sandu e mai periculoasă decât Vlad Plahotniuc? Op-Ed de Victor Pelin
- Memoria instituțională a Președinției Republicii Moldova. Op-Ed de Victor Pelin
- Coaliția tupeiștilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Pașii spre Unire... Op-Ed de Victor Pelin
- Decretul buclucaș. Op-Ed de Victor Pelin
- Succesul eșecului... Op-Ed de Victor Pelin
- Balanța realizărilor președinților aleși prin vot general... Op-Ed de Victor Pelin
- Biserica Ortodoxă în pericol... Op-Ed de Victor Pelin
- PSRM, QUO VADIS? Op-Ed de Victor Pelin
- Confruntarea Mentorului cu Testorul. Op-Ed de Victor Pelin
- Rusia confirmă calitatea înaltă a vinului moldovenesc. Op-Ed de Victor Pelin
- Catastiful Maiei Sandu. Op-Ed de Victor Pelin
- Taburetka Maiei Sandu. Op-Ed de Victor Pelin
- Întârzierea acțiunilor Maiei Sandu. Op-Ed de Victor Pelin
- Rătăcirile și declinul socialiștilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Inevitabilitatea alegerilor anticipate. Op-Ed de Victor Pelin
- Bumerangul. Op-Ed de Victor Pelin
- La Moscova, după directive... Op-Ed de Victor Pelin
- Moștenirea nefastă. Op-Ed de Victor Pelin
- Pericolul oportunismul lui Igor Dodon. Op-Ed de Victor Pelin
- Pregătiri pentru alegerile anticipate. Op-Ed de Victor Pelin
- Prestația electorală a unioniștilor Op-Ed de Victor Pelin
- Grimasele neo-păgânismului. Op-Ed de Victor Pelin
- Dilema socialiștilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Din înfrângere spre înfrângere până la victorie... Op-Ed de Victor Pelin
- Consensul național și dezbinarea societății. Op-Ed de Victor Pelin
- Frontul imperialist vs. ONG-uri. Op-Ed de Victor Pelin
- Păgânismul vs. valorile creștine. Op-Ed de Victor Pelin
- Renato Usatîi vs. Igor Dodon. Op-Ed de Victor Pelin
- Ana Guțu și cânii de pază. Op-Ed de Victor Pelin
- Splendoare și mizeria... propagandiștilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Despre lachei și fii de cățea. Op-Ed de Victor Pelin
- Candidați bifurcați. Op-Ed de Victor Pelin
- Discrepanța dintre vorbe și fapte. Op-Ed de Victor Pelin
- Coincidență? Nu cred! Op-Ed de Victor Pelin
- Fauna politică moldovenească, Op-Ed de Victor Pelin
- De departe trandafir, de aproape borș cu știr, Op-Ed de Victor Pelin
- „Cadoul poporului rus”, Op-Ed de Victor Pelin
- Ziua independenței. Op-Ed de Victor Pelin
- Comemorarea victimelor regimurilor totalitare. Op-Ed de Victor Pelin
- Vaccinarea și chip-izarea moldovenilor. Pamflet de Victor Pelin
- Politica externă echilibrată. Op-Ed de Victor Pelin
- Soluția: Anularea alegerilor prezidențiale! Op-Ed de Victor Pelin
- Paiul din ochiul Maiei… Op-Ed de Victor Pelin
- Un nou atac cu gaze, Op-Ed
- Renato Usatîi – Furgal-ul președintelui Dodon, Op-Ed
- Așteptându-l pe... Patriarhul Kirill, Op-Ed
- Schimbarea orientării președintelui Dodon, Op-Ed
- Unde-s banii, Ștefănică? Op-Ed