„Războaiele hibride pe care le declanșează țintesc nu doar în ocuparea teritoriilor, ci mai ales în mințile și percepțiile oamenilor, pentru a justifica crimele pe care le pun la cale. În astfel de circumstanțe, dacă nu ne implicăm direct în combaterea agresiunii, atunci o minimă decență ne cere să spunem măcar lucrurilor pe nume – că războiul, agresiunea, ipocrizia etc., sunt exact ceea ce sunt de când e lumea și pământul și nicidecum nu sunt valori tradiționale…”
---

Minciuna și neadevărul au ajuns să fie virtuți...

Războiul Rusiei împotriva Ucrainei este resimțit tot mai pregnant. Nu încape îndoială că soarta Republicii Moldova, și nu doar a acesteia, depinde de evoluția de mai departe a acestui război. Actualmente, nimeni nu poate ști cum se va termina această aventură a Rusiei, însă știm cu toții că nu va mai fi cum a fost. În astfel de circumstanțe, cea mai mare povoară este incertitudinea. Iar în ceața acestei incertitudini singurul lucru pe care îl putem face pentru a nu ne rătăci complet este să avem atitudini clare și să numim pe nume evenimentele care au loc.

Ca de obicei, în orice război, victima principală a acestuia este adevărul. Chiar în ajunul invadării Ucrainei de către forțele armate rusești, președintele Vladimir Putin și anturajul acestuia ne adormeau vigilența, asigurându-ne că Rusia nu are de gând să atace Ucraina și că ar fi vorba despre o isterie declanșată de răuvoitorii Rusiei. Acum știm cu certitudine că pentru conducerea Rusiei a minți este o virtute și nu un viciu. Este vorba despre cel mai concludent exemplu, care ar trebui să-i dezarmeze pe toți susținătorii agresiunii rusești.

Invazia Ucrainei de către Rusia a fost precedată de justificarea acesteia de către președintele Putin, care și-a fundamentat acțiunea războinică, invocând articolul 51 al Cartei Națiunilor Unite privind dreptul la autoapărare: Nici o dispoziție din prezenta Carta nu va aduce atingere dreptului inerent de autoapărare individuală sau colectivă în cazul în care se produce un atac armat împotriva unui Membru al Națiunilor Unite, până când Consiliul de Securitate va fi luat măsurile necesare pentru menținerea păcii și securității internaționale. Adică, atacatorul s-a autodeclarat a fi atacat. La o săptămână de la invazie, pe 2 martie 2022, Adunarea Generală a ONU a adoptat cu votul a ¾ din membri Rezoluția împotriva invaziei în Ucraina, care condamnă Agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.  

Profanarea textului Cartei ONU nu este singurul argument pentru justificarea agresiunii și războiului, care a răpit deja mii de vieți omenești. Argumentul suprem în efortul de hipnotizare a susținătorilor săi, la fel cum o făcea pitonul Kaa din Cartea junglei, a fost citarea Sfintei scripturi: Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi (Ioan capitolul 15.13). Iată că am ajuns s-o vedem și pe asta, când Sfânta scriptură și dragostea sunt folosite pentru justificarea războiului. Așadar, mii de oameni sunt uciși din dragoste pentru aceștia! Pe fundalul celor menționate, redactarea dicționarelor explicative, în care cuvântul război ar urma să fie înlocuite cu operațiune specială, pare a fi o chestie năstrușnică, deși riscantă – lipsirea de libertate pentru 15 ani.

Valorile tradiționale și ipocriții 

În Republica Moldova sunt aproximativ 20% din cetățeni hipnotizați ca maimuțele de către Kaa. Aceștia cred că vinovat de războiul din Ucraina se face nu agresorul identificat cu precizie în Rezoluția ONU, ci cel agresat. Acestea sunt roadele propagandei. Susținătorii războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei pretind că acesta este, de fapt, un război împotriva Occidentului și a ordinii mondiale globaliste, instaurate de Occident și care subminează valorile tradiționale. O bună partea dintre aceștia cred că China este aliatul Rusiei în acest război anti-globalist. Adevărul e că China ar putea fi principalul beneficiar al războiului, însă este o prostie să înregimentezi China în pretinsul război anti-globalist. Ne-am convins de asta nu o singură dată. Astfel, în timp ce ex-președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, ridica flamura anti-globalistă, pledând glocalizarea vs. globalizarea, asta pentru a-i face pe placul lui Putin, președintele Republicii Populare Chineze, Xi Jinping, s-a angajat public să ia sub protecție globalizarea și libertatea comerțului, reiterând în mod constant: China este un susținător puternic al globalizării în lume, pentru că acesta este viitorul și continuă să contribuie la dezvoltare. Ciudat, dar dacă Rusia s-a angajat să lupte împotriva globalizării, atunci și-a ales greșit inamicul.  

Referindu-ne la valorile tradiționale pe care s-a angajat să le apere un șir de partide politice din Republica Moldova, ajungem la concluzia că apărarea acestora iată că au dispărut de pe agendă. În Ucraina e război, sunt distruse familii și uciși mii de oameni, adică sunt atacate principalele valori tradiționale, iar proclamații apărătorii ai acestora tac mâlc. Mai mult, pretinsul bastion al valorilor tradiționale – Biserica Ortodoxă, a evitat se condamne războiul. Dimpotrivă, patriarhul Kirill caută justificări pentru acest război, chiar dacă o parte a clerului se opune acestuia, riscând sciziunea în rândul credincioșilor.

Nu încape îndoială că binefacerea, caritatea, este o valoarea pentru toate confesiunile. Dar iată că am ajuns să constatăm că în Republica Moldova binefacerea este, adesea, o ramură a business-ului politic, o manifestarea a ipocriziei. De-a lungul anilor, în preajma campaniilor electorale, am asistat cu toții la acte de caritate, de exemplu, a Fundației din Suflet sau a Fundației Edelweiss, dar acum descoperim că odată cu terminarea proiectelor politice ale lui Vlad Plahotniuc sau Igor Dodon s-au terminat și activitățile de caritate ale fundațiilor respective. Nu vedem niciun fel de implicarea în susținerea refugiaților ucraineni, deși s-ar părea că acum e cea mai mare ocazie pentru manifestarea și promovarea valorilor tradiționale. Și fundațiile afiliate lui Ilan Șor sunt mai mult preocupate de extinderea rețelei magazinelor sociale, care fidelizează electoratul respectiv, nicidecum de nevoile refugiaților, care nu pot deveni alegători.

Concluzii

Autoritarismul și exclusivismul liderilor și elitelor politice ne arată actualmente cât de periculoase pot fi acestea în lunecarea spre revanșism și revizionism. Războaiele hibride pe care le declanșează țintesc nu doar în ocuparea teritoriilor, ci mai ales în mințile și percepțiile oamenilor, pentru a justifica crimele pe care le pun la cale. În astfel de circumstanțe, dacă nu ne implicăm direct în combaterea agresiunii, atunci o minimă decență ne cere să spunem măcar lucrurilor pe nume – că războiul, agresiunea, ipocrizia etc., sunt exact ceea ce sunt de când e lumea și pământul și nicidecum nu sunt valori tradiționale.