Justiţia rămâne cea mai slabă verigă în lanţul reformelor, premier

Justiţia este cea mai slabă verigă în lanţul reformelor interne, menite să susţină procesele de integrare europeană a Republicii Moldova, dar mai întâi de toate să îmbunătăţească viaţa societăţii moldoveneşti, inclusiv în domeniul afacerilor şi al combaterii corupţiei. De aici şi sarcinile imediate pentru viitorul apropiat care stau în faţa instituţiilor statului, indiferent de subordonarea în care se află. Declaraţii în acesrt sens a făcut prim-ministrul Republicii Moldova în interviul Info-Prim Neo „Vlad Filat: Alternativă nu avem”, din ciclul „Anul 2012 în viaţa Moldovei şi a moldovenilor”, {publicat joi, 6 decembrie 2012}. Interviul cu Vlad Filat este primul din ciclul de 12 interviuri ale Agenţiei Info-Prim Neo despre semnificaţiile anului 2012. Solicitat să se pronunţe asupra posibilităţii de diminuare reală a cotei economiei tenebre, invocate şi anul acesta de către reprezentanţi ai mediului de afaceri şi ai sindicatelor, premierul a dat asigurări că el personal şi Guvernul în ansamblu deţin suficientă voinţă politică şi capacitate pentru a schimba lucrurile în bine. Însă, potrivit lui, se cer eforturi concentrate din partea tuturor instituţiilor statului, indiferent dacă se află sub control guvernamental sau parlamentar. „Noi avem foarte multe instituţii care nu ţin de Guvern, inclusiv Comisia pentru piaţa financiară, Comisia pentru protecţia concurenţei, Centrul Naţional Anticorupţie, Serviciul de Informaţii şi Securitate, Procuratura Generală, Banca Naţională şi foarte multe alte instituţii. Nu înseamnă că vreau să transfer responsabilităţile, vreau doar să spun că, dacă vrei să obţii rezultate, este nevoie de consolidarea tuturor eforturilor şi o participare solidară în acest proces”, a spus Vlad Filat. Un rol aparte îi revine în acest context justiţiei, în calitate de puterea a treia în stat. „Este veriga cea mai slabă în tot acest lanţ şi de reforma în acest domeniu va depinde foarte mult, inclusiv viteza şi calitatea parcursului nostru european. A fost aprobată Strategia de reformă a justiţiei, a fost aprobat un şir de legi, însă, după aceste decizii, trebuie să acţionăm şi să implementăm ceea ce am aprobat, să mărim viteza în adoptarea noilor reglementări. Ca în rezultat să avem o justiţie funcţională, ceea ce presupune şi garanţii suplimentare pentru atractivitate investiţională. Foarte rar se găsesc investitori să vină într-o ţară, unde nu au încredere în justiţie”, a afirmat prim-ministrul. Potrivit lui, în anul 2012, s-au întreprins multe acţiuni pentru ajustarea cadrului normativ menit să asigure diminuarea corupţiei. „Legislaţia a fost amendată într-o măsură foarte şi foarte mare. La capitolul instituţional, a fost reorganizat CCCEC în CNA, a fost instituit Consiliul Naţional pentru Integritate. Urmează să intensificăm acţiunile ce vizează reforma procuraturii. Avem legislaţia necesară şi urmează ca aceste instituţii să-şi facă meseria. Cu o anumită precizare: nu în sensul să înceapă „vânătoarea de vrăjitori”, cum a mai fost. Să ştiţi că vom fi prudenţi, vom monitoriza împreună cu partenerii noştri externi cu care am convenit la acest capitol. Acţiunile respective urmează să combată fenomenul corupţiei, nu să satisfacă interesele unui grup oligarh sau politic sau să contribuie la reglarea de conturi de orice ordin – politic, economic, utilizând aceste instrumente. Pentru mine este foarte important ca cei care încalcă legea să ajungă la puşcărie, acolo unde le este locul. Însă este necesar ca noi să înlăturăm premisele, baza acestei infracţiuni care este corupţia şi lucrul acesta va fi mult mai rezultativ. Noi avem nevoie să distrugem corupţia”, a declarat prim-ministrul Republicii Moldova în interviul Info-Prim Neo „Vlad Filat: Alternativă nu avem”, din ciclul „Anul 2012 în viaţa Moldovei şi a moldovenilor”. Următoarele interviuri vor conţine opinii despre prestaţia anului care se scurge exprimate de preşedintele Partidului Comuniştilor Vladimir Voronin, şefa misiunii OSCE în Republica Moldova Jennifer Brush, ministrul economiei Valeriu Lazăr, primarul capitalei Dorin Chirtoacă, ministrul justiţiei Oleg Efrim, ministrul agriculturii şi industriei alimentare, Vasile Bumacov, expertul Asociaţiei pentru Democraţie Participativă ADEPT Corneliu Gurin, directorul Centrului Naţional Anticorupţie Viorel Chetraru, reprezentantul adjunct al Fondului Naţiunilor Unite pentru Populaţie (UNFPA) în Moldova Boris Gâlca, preşedintele Comunităţii moldovenilor din Quebec, Canada Ala Mândâcanu, interpretul Cristofor Aldea Teodorovici.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.