Jurnaliștii din Republica Moldova se solidarizează cu colegii jurnaliști care reflectă profesionist războiul din Ucraina, dar sunt intimidați de autoritățile ruse. Într-o acțiune desfășurată în fața sediului Ambasadei Federației Ruse la Chișinău, aceștia au afișat pancarte cu mesajul: „Nu războiului” și „Uniți pentru libertatea presei. Adevărul nu poate fi suprimat!”, transmite IPN.
Nadine Gogu, directoarea executivă a Centrului de Jurnalism Independent, a remarcat că la mai bine de un an de la declanșarea invaziei ruse în Ucraina, constată cu regret că numărul jurnaliștilor care și-au pierdut viața făcând-și meseria este în creștere, iar în unele cazuri se poate vorbi chiar de execuție sau crime de război.
În Federația Rusă crește numărul jurnaliștilor care sunt privați de libertate pentru că încearcă să spună lucrurilor pe nume. Și asta pe fundalul unui val masiv de propagandă și dezinformare care vine din Federația Rusă în alte țări, dar afectează și mințile oamenilor de acolo. „Ne solidarizăm pe această cale și cu jurnalistul de la The Wall Street Journal, Evan Gershkovich, dar și cu colegii din Federația Rusă care au fost arestați și chiar condamnați la ani de închisoare pentru că au reflectat războiul din Ucraina”, a declarat Nadine Gogu.
Tot astăzi, Centrul de Jurnalism Independent, alături de alte ONG-uri de media, a semnat un Memoriu privind libertatea presei în Republica Moldova (3 mai 2022 – 3 mai 2023), în care subliniază că, la cei 30 de ani de la declararea Zilei Mondiale a Libertății Presei, în pofida ratificării unor tratate internaționale și semnalării constante a problemei accesului obstrucționat al presei la informații de interes public, jurnaliștii continuă să se confrunte cu practici abuzive din partea autorităților.