Jurnalişti reamintesc Guvernului că libertatea presei rămâne o problemă

Zeci de jurnalişti au pichetat miercuri, 6 mai, Guvernul pentru a-i aduce aminte că libertatea presei rămâne o problemă acută în R. Moldova, transmite Info-Prim Neo. Evenimentul a avut loc în cadrul acţiunilor organizate de ONG-urile de media cu ocazia Zilei Mondiale a Libertăţii Presei, care este marcată la 3 mai. „Pichetăm Guvernul pentru că îl considerăm direct responsabil de situaţiile, tot mai dese în ultimul an, când presa a fost intimidată, când au avut loc cazuri de abuzuri împotriva jurnaliştilor, când colegi de-ai noştri, aflaţi în exerciţiul funcţiunii, au fost bătuţi, li s-a confiscat echipamentul, când nu li s-a permis să-şi exercite meseria”, a declarat directorul executiv al Asociaţiei Presei Independente (API), Petru Macovei. „În ultimul an au continuat să se întâmple cazuri când redacţiile unor ziare, posturi de radio sau TV au fost târâte prin judecăţi pentru simplul fapt că au acordat în paginile sau în emisiunile lor dreptul unor persoane care au dorit să-şi expună poziţia într-o problemă sau alta”, a spus Petru Macovei. „În ultimul an s-au întâmplat cazuri când cetăţeni care şi-au expus opinia pe unele forumuri sau în paginile ziarelor au fost chemaţi la serviciile de securitate sau poliţie pentru a da explicaţii”, a declarat preşedintele executiv al API. Preşedintele Uniuni Jurnaliştilor din Moldova, Valeriu Saharneanu, s-a referit la alertele cu bombă din această săptămână în câteva instituţii din Chişinău, inclusiv în Casa Presei, care s-au dovedit a fi false. „În capul acestui Guvern mi se pare că permanent se află o bombă. O bombă a fost în 2004 când a trebuit să evacueze protestatarii din Casa Radio pentru a face acea triere, eliminând în primul rând profesioniştii, o bombă a fost în 2006 în sediul Radio Antena C şi iată că luni am avut o bombă în Casa Presei, prin care s-au împiedicat sumedenie de instituţii de presă să lucreze liniştit şi cum se cade”, a spus Saharneanu. Preşedintele Comitetului Helsinki pentru Drepturile Omului din Moldova, Ştefan Urâtu, s-a referit la încercările autorităţilor de a reforma mediile de stat. „Mecanismele de transformare a mijloacelor de informare în masă în instituţii cu adevărat publice, din 2004 şi până în prezent, le-au degradat şi mai mult. Au devenit mai mult aservite autorităţilor, unui partid politic”, a constatat fostul candidat independent la funcţia de deputat. Organizaţia internaţională Freedom House, cu sediul la Washington, şi în 2009 a menţinut Republica Moldova, pentru al şaselea an consecutiv, la categoria ţărilor care nu au o presa liberă, alături de state ca Irakul, Armenia sau Rusia. Organizatorii Zilelor Libertăţii Presei în R. Moldova sunt Centrul Independent de Jurnalism, Asociaţia Presei Independente, Centrul „Acces-Info”, Centrul de Investigaţii Jurnalistice, Asociaţia Presei Electronice, Uniunea Jurnaliştilor din Moldova şi Comitetul pentru Libertatea Presei. Partenerii şi finanţatorii acţiunii sunt Ministerul de Externe al Olandei (Programul MATRA), Fundaţia Eurasia şi Fundaţia Soros-Moldova.
  • p macovei despre ultimul an libertatea presei.mp3
  •     0
  • v saharneanu despre bombele din capul guvernului.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.