„Jurnal de tranziţie” într-o economie de tranziţie

La doar o zi după ce şi-a retras candidatura din competiţia pentru funcţia de primar al capitalei, directorul Institutului de cercetări şi consultanţă în management „Business Consulting Institute”, Mihai Roşcovan şi-a lansat, marţi, 29 mai, cartea „Jurnal de tranziţie”. Cartea este o compilaţie de articole apărute, pe parcursul a aproape două decenii, în diferite publicaţii cum ar fi „Ţara”, „Flux”, „Gazeta liberă”, precum şi în ştirile Agenţiei „Info-Prim Neo” etc. Culegerea conţine texte publicistice, analize bugetare, studii şi proiecte economice. „Este o carte de reflecţii asupra a tot ce am văzut şi prin ce am trecut pe parcursul acestor ani. Este mai degrabă o reacţie la perioada pe care am trăit-o”, a menţionat Mihai Roşcovan în cadrul lansării. Potrivit lui Alexandru Rusu, profesor la Universitatea Tehnică, în carte sunt incluse subiecte privind problemele cu care s-a confruntat societatea şi economia ţării pe parcursul acestei perioade, precum şi premisele care au generat această situaţie. La rândul său, preşedintele Asociaţiei Euro-Atlantice din Moldova, Sergiu Burcă, autorul postfeţei cărţii. a menţionat că, deşi conţine studii şi analize bugetare, cartea este scrisă în stil publicistic, fiind uşor de lecturat. Potrivit acestuia, cartea de faţă îl reprezintă pe Mihai Roşcovan ca pe un economist redutabil, indispensabil oricărei echipe de guvernare al cărei obiectiv principal îl constituie modernizarea şi europenizarea spaţiului nostru vital. La lansare au fost prezenţi academicieni, prieteni şi admiratori ai autorului. Dintre cei 18 candidaţi la postul de primar al capitalei, care la fel au fost invitaţi la lansare, a venit să-l felicite pe Mihai Roşcovan doar unul din ei, cel căruia i-a dat voturile simpatizanţilor săi după retragerea din cursa electorală.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.